externe

Zeci de japonezi pleaca la lupta in Ucraina, se alatura Legiunii internationale in lupta contra invadatorilor rusi. Sunt si veterani din Legiunea straina franceza

Zeci de japonezi intetioneaza sa mearga sa lupte in Ucraina alaturi de Legiunea internationala, se arata intr-un reportaj publicat de agentia Reuters.

Keiichi Kurogi a fost unul dintre zecile de barbati din Japonia care s-au oferit sa se alature unei „legiuni internationale” pentru a lupta impotriva invadatorilor rusi, dupa ce presedintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a facut apel la voluntari.

Kurogi, un functionar in varsta de 39 de ani care locuieste in sud-vestul Japoniei, a declarat pentru Reuters ca a sunat luni la ambasada ucraineana dupa ce a vazut pe Twitter apelul acesteia pentru voluntari.

„Cand am vazut imagini cu barbati si femei in varsta din Ucraina care tineau arme si mergeau pe front, am simtit ca ar trebui sa merg in locul lor”, a spus el.

Ambasada a refuzat oferta lui Kurogi de a lupta, spunandu-i ca nu are experienta militara necesara.

Incepand de marti, 70 de japonezi – inclusiv 50 de fosti membri ai Fortelor de Autoaparare ale Japoniei si doi veterani ai Legiunii Straine franceze – au depus cereri pentru a fi voluntari, a anuntat ziarul Mainichi Shimbun, citand o companie din Tokyo care se ocupa de voluntari.

Un purtator de cuvant al Ambasadei Ucrainei a recunoscut ca a primit apeluri de la persoane „care doresc sa lupte pentru Ucraina”, dar a refuzat sa dea mai multe detalii.

Intr-o postare pe retelele de socializare din 28 februarie, ambasada le-a multumit japonezilor pentru numeroasele lor solicitari de voluntariat, dar a adaugat o conditie. „Orice candidat trebuie sa aiba experienta in cadrul Fortelor de autoaparare ale Japoniei sau sa fi urmat o pregatire specializata”, a spus aceasta.

Intr-o noua postare pe Twitter, miercuri, ambasada Ucrainei in Japonia a declarat ca este in cautare de voluntari cu experienta in domeniul medical, IT, comunicatii sau in lupta impotriva incendiilor. Nu a fost imediat clar daca posturile de voluntari sunt la distanta sau implica deplasari in Ucraina.

Japonia le-a spus cetatenilor sai sa renunte la calatoriile in Ucraina din orice motiv, un avertisment reiterat miercuri de secretarul sef al cabinetului, Hirokazu Matsuno, care a declarat ca era la curent cu rapoartele despre voluntari.

„Ministerul japonez de Externe a emis un avertisment de evacuare pentru intreaga Ucraina si dorim ca oamenii sa opreasca orice calatorie in Ucraina, indiferent de scopul vizitei lor”, a declarat acesta intr-o conferinta de presa. „Comunicam cu ambasada ucraineana din Japonia si am subliniat faptul ca este in vigoare un aviz de evacuare”.

Japonia a anuntat miercuri ca isi va inchide temporar ambasada din Kiev, avand in vedere pericolele tot mai mari din capitala.

Razboiul din Ucraina a starnit emotii puternice in Japonia, care are o constitutie pacifista dupa razboi, fiind modificata in ultimii ani doar pentru a permite Japoniei sa exercite autoapararea colectiva sau sa ajute aliatii atacati.

Sute de persoane s-au adunat saptamana trecuta la Tokyo pentru un protest impotriva invaziei rusesti, in timp ce ambasada Ucrainei a declarat ca a strans donatii in valoare de 17 milioane de dolari de la aproximativ 60.000 de persoane din Japonia dupa ce a lansat o cerere de ajutor online.

In ceea ce-l priveste pe Kurogi, el este ferm convins ca s-ar oferi din nou voluntar daca Ucraina si-ar schimba cerintele.

„Fac parte dintr-o generatie care nu cunoaste deloc razboiul. Nu este vorba ca vreau sa merg la un razboi, ci mai degraba ca as prefera sa merg decat sa vad copii fortati sa poarte arme”, a spus el.

Urmareste-ne si pe:
Mara Popescu

Share
Published by
Mara Popescu

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago