Cele 20 de sticle de vodca trimise de presedintele rus Vladimir Putin drept cadou fostului premier italian Silvio Berlusconi de ziua de nastere a acestuia incalca sanctiunile europene impuse Rusiei dupa invazia sa in Ucraina, a declarat Comisia Europeana joi, transmite Reuters, citata de Agerpres.
Fostul prim-ministru Berlusconi, al carui partid Forza Italia va intra in noul guvern de coalitie din Italia, a starnit controverse saptamana aceasta cand a spus ca a reluat legatura cu Putin si a facut recent schimb de ‘scrisori dulci’ cu acesta.
‘De ziua mea de nastere, mi-a trimis 20 de sticle de vodca si o scrisoare foarte dulce’, le-a spus Berlusconi, care a implinit 86 de ani luna trecuta, parlamentarilor sai din Camera inferioara, conform unei inregistrari audio difuzate de agentia de presa LaPresse.
Un pachet de sanctiuni al UE, convenit in aprilie, a extins o interdictie de import pentru marfurile rusesti, inclusiv pentru bauturile spirtoase, a declarat un purtator de cuvant al Comisiei intr-un comunicat, adaugand ca nu exista exceptari pentru cadouri.
Cu toate acestea, este la latitudinea fiecarui stat membru al UE in parte sa puna in aplicare sanctiunile, a remarcat el. Nu se stie deocamdata daca autoritatile italiene vor lua vreo masura in cazul dat.
Ca raspuns la recentele comentarii ale lui Berlusconi despre Putin si razboiul din Ucraina, Giorgia Meloni, care se asteapta sa fie viitorul prim-ministru al Italiei, a declarat miercuri ca noul sau guvern va fi pro-NATO si va face parte pe deplin din Europa sau nu va fi deloc.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…