Ungaria va modifica pana la sfarsitul lunii octombrie mai multe legi criticate de Comisia Europeana daca se va ajunge la un acord cu executivul comunitar privind ajutorul financiar, a declarat marti seful de cabinet al premierului Viktor Orban, citat de Reuters.
Comisia a refuzat sa aprobe PNRR-ul Ungariei, acuzand guvernul lui Orban ca submineaza statul de drept.
Ungaria se confrunta, de asemenea, cu sanctiuni financiare din partea Uniunii Europene din cauza acelorasi probleme legate de statul de drept – inclusiv procedurile de licitatie publica care nu respecta garantiile anticoruptie – si avea termen pana la sfarsitul zilei de luni pentru a raspunde preocuparilor Bruxelles-ului.
Nationalistul Orban – implicat in numeroase batalii cu UE pe tema migratiei, a drepturilor LGBTQ si a standardelor democratice – a fost supus unor presiuni tot mai mari pentru a ajunge la un acord cu Bruxelles, in conditiile in care moneda forint a atins noi cote minime, iar inflatia continua sa creasca.
„Am prezentat deja o parte din aceste (modificari legislative) si am facut promisiuni pentru alte cateva modificari ale legii daca acordul cu Comisia va fi semnat”, a declarat Gergely Gulyas in cadrul unui briefing.
Gulyas a declarat ca raspunsul trimis de Ungaria a oferit un consens cu privire la toate recomandarile Comisiei si va crea un sistem „mai strict ca niciodata” si cel mai transparent pentru supravegherea utilizarii fondurilor UE si a contractelor de achizitii publice.
„Speram ca procedura de conditionalitate poate fi incheiata, iar apoi poate fi semnat acordul privind fondurile de redresare si, de asemenea, bugetul pe sapte ani”, a declarat Gulyas.
Comisia a confirmat ca a primit raspunsul Ungariei in cadrul asa-numitului mecanism de conditionalitate si ca are acum la dispozitie o luna pentru a-l analiza.
Comisia a refuzat sa ofere o evaluare anticipata, dar, in cazul in care va considera ca asigurarile Budapestei sunt insuficiente, ar putea propune celorlalte 26 de state membre ale UE sa aprobe sanctiuni financiare impotriva guvernului Orban.
Aceasta este insa o procedura separata de aprobarea platii miliardelor de euro alocate Ungariei in cadrul programului de stimulare economica, a declarat un purtator de cuvant al Comisiei.
Desi analizeaza chestiuni similare legate de controlul cheltuielilor – inclusiv pentru fondurile UE care ar urma sa ajunga in Ungaria – nu exista o legatura automata intre o decizie si alta, a adaugat purtatorul de cuvant.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…