politica

Victor Ponta sustine pensiile speciale: „Aici este vorba de viata oamenilor si de drepturi fundamentale”

Presedintele PRO Romania, Victor Ponta, afirma ca nu sustine proiectul de lege care vizeaza eliminarea pensiilor speciale, exceptie facand cele destinate militarilor si structurilor din cadrul MAI, pe care-l considera „un exercitiu jalnic de populism care face rau tuturor”.

„Cand iei o decizie atat de importanta – ‘Masoara de 7 ori si taie o data’. Speriati de presiunea populista din partea USR, cei de la PNL si PSD nu au masurat deloc – au taiat ca in 2010 si o sa fie necesar sa repare de 7 ori. Solutia de azi este populista, neprofesionista, neserioasa, nedreapta, inaplicabila si neconstitutionala. (…) PNL si PSD au vrut doar imagine publica (sau, mai bine zis, sa nu piarda imagine publica daca se opun) – insa aici este vorba de viata oamenilor si de drepturi fundamentale – nu au avut grija sa procedeze atent si corect. Au facut o mare nedreptate unor oameni si categorii profesionale – aviatorii si personalul navigant (care au o uriasa responsabilitate si conditii speciale de munca). Distrug Tarom si scoala romaneasca de aviatie. O mare nedreptate si pentru ambasadorii care au reprezentat Romania cu cinste si care o sa aiba pensii de trei ori mai mici decat personalul militar din ambasade”, scrie Victor Ponta, miercuri, pe Facebook.

Potrivit fostului premier, cei care sustin respectivul proiect de lege transmit un mesaj negativ unor categorii profesionale si institutii importante „de la care se asteapta si se cere sa aplice legea: magistrati, grefieri si controlori ai Curtii de Conturi”.

„USR si PNL vorbesc despre ‘rule of law’ si schimba peste noapte si fara sa ii consulte tocmai legea care ii priveste. De ce sunt importanti doar pensionarii din Ministerul de Interne si cei din Ministerul Justitiei nu; toti sunt importanti! Nu trebuie sa faci discriminari si nu trebuie sa ataci drepturi deja castigate”, spune Ponta.

El face referire si la modul in care acest proiect legislativ ar afecta parlamentarii, prin crearea unei diferente intre europarlamentari, care ar primi pensie speciala, si deputatii si senatorii din Parlamentul roman, care nu vor avea astfel de beneficii.

„De ce Ciolos, Stolojan si Basescu iau pensie speciala? (…) Nu poti sa spui la Bucuresti ceva si la Bruxelles invers”, adauga Ponta.

El mai critica faptul ca nu a fost rezolvata „problema echitatii sociale” si ca nu exista un „argument financiar” pentru o astfel de initiativa.

„Au desfiintat pensii mari si mici – si au pastrat in vigoare pensii mari si mici. Este nedrept sa spui ca unii oameni merita pensia mare speciala si altii nu o merita nici pe cea mica daca este speciala – noi am adoptat legile si toti pensionarii se considera indreptatiti in mod legitim. Nu s-a rezolvat nimic din problema bugetara – din 160.000 de beneficiari de pensii militare si de serviciu au desfiintat 5.000 (restul continua tot fara criteriul contributivitatii). Din 9 miliarde lei impact bugetar se reduce cheltuiala publica imediata cu maxim 7%. Deci argumentul financiar nu exista”, sustine liderul PRO Romania.

Ponta considera ca PSD si PNL „se bazeaza” pe faptul ca CSM va contesta legea la CCR si va castiga, in baza deciziilor si practicii deja existente a Curtii, insa acest lucru va arata ca Parlamentul „este facut din oameni neprofesionisti si populisti care adopta legi neconstitutionale – iar oamenii vor acuza ca au fost pacaliti ca se desfiinteaza pensiile speciale”.

Fostul premier mai crede ca, in cazul in care acest proiect va intra in vigoare, cei afectati se vor adresa instantelor si vor avea castig de cauza.

„Ministrul Catalin Predoiu stie foarte bine ca drepturi stabilite de lege si neacordate de diverse guverne au dus in 2010-2012 la procese castigate de magistrati, profesori si functionari publici – si s-au platit ca hotarari judecatoresti sume mai mari cu dobanzi si alte cheltuieli!”, adauga Ponta.

El face referire si la o solutie propusa de PRO Romania, si anume impozitarea suplimentara a tuturor pensiilor mari si plafonarea acestora „pe o perioada rezonabila de timp”.

„Azi, proiectul de lege care trebuie votat este doar un exercitiu jalnic de populism care ne face rau tuturor!”, conchide Victor Ponta.

Marti, comisia pentru munca din Camera Deputatilor a adoptat raport favorabil pentru proiectul de lege care vizeaza eliminarea pensiilor speciale, exceptie facand cele destinate militarilor si structurilor din cadrul MAI.

Raportul a fost adoptat cu un singur vot impotriva si trei abtineri.

Astfel, ar urma sa fie eliminate pensiile de serviciu pentru deputati si senatori, judecatori si procurori, personalul auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al Parchetelor, functionarii publici cu statut special, functionarii publici parlamentari, membrii corpului diplomatic si consular al Romaniei, membrii Curtii Constitutionale si pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviatia civila din Romania.

Prevederile nu ar urma sa se aplice angajatilor Ministerului Apararii, Ministerului de Interne, celor din serviciile secrete, politistilor de penitenciar.

In baza unui amendament propus de deputatul independent Adrian Dohotaru au fost eliminate indemnizatiile pentru limita de varsta pentru primari, viceprimari, presedinti si vicepresedinti de Consilii judetene.

Totodata, la propunerea presedintelui comisiei, Adrian Solomon (PSD), a fost adoptat si un amendament care vizeaza eliminarea rentei viagere pentru sportivi si artisti, dar si a indemnizatiei de 50% pentru ziaristii care au iesit la pensie, membri ai unor asociatii de profil. Social-democratul a precizat insa ca nu va sustine prevederile respective in plen.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago