Categories: actualitate

Vanator atacat de urs in judetul Neamt, salvat in extremis de un coleg care a impuscat animalul – VIDEO

Un vanator atacat de un urs in comuna Poiana Teiului din judetul Neamt, a fost salvat de la o moarte sigura de un coleg care a impuscat mortal animalul salbatic. Atacul s-a produs cand primul vanator a incercat sa elibereze ursul, care ramasese blocat intr-un gard. Desi uriasul animal fusese tranchilizat, el s-a trezit si a devenit agresiv.

Pe pagina de Facebook a Asociatiei Judetene a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi (AJVPS) Neamt au fost postate imagini cu socantul atac.

Incidentul vine dupa ce sambata Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Neamt a semnalat prezenta unui urs intre localitatile Chiriteni si Poiana Largului, in comuna Poiana Teiului, emitand totodata un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zona. Primarul din comuna Poiana Teiului, Ana Ancuta, a declarat, pentru Mesagerul de Neamt, ca ursul era prins intr-un gard si apoi a atacat vanatorul.

„Am mers la fata locului cu membrii comisiei ce se constituie in astfel de cazuri si s-a constatat ca ursul era prins intr-un gard, undeva foarte aproape de intravilan. Avand in vedere situatia, medicul veterinar a tranchilizat ursul, iar cand s-a considerat ca este adormit s-a incercat eliberarea lui. Atunci, nu stiu cum, ursul si-a revenit si a atacat vanatorul care efectua procedura. A fost momentul in care un alt vanator a tras doua focuri de arma, ursul fiind omorat”, a declarat Ana Ancuta, primarul comunei Poiana Teiului.

Barbatul atacat a fost ranit la nivelul mainilor, picioarelor, dar si pe spate. „In cadrul misiunii din comuna Poiana Teiului, echipajul SMURD a acordat ingrijiri medicale persoanei atacate de urs si ulterior a inceput transportul acesteia catre Spitalul Orasenesc Targu Neamt”, anunta ISU Neamt.

Ursii au bagat spaima in localnici si au ajuns in zonele locuite in mai multe randuri, motiv pentru care s-a solicitat derogare pentru impuscarea unor exemplare. „Am cerut derogare pentru impuscarea a patru exemplare de urs ce fac probleme in zona. Am facut actele necesare, au fost inaintate la Agentia de Mediu Neamt si urmeaza sa primim raspund de la Ministerul Mediului”, a mai spus primarul Ana Ancuta.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago