externe

Ungaria sparge iar frontul anti-Rusia. Ministrul ungar de Externe merge la Moscova sa se roage de Putin pentru mai multe gaze

Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, efectueaza joi o vizita la Moscova, unde urmeaza sa poarte discutii cu o serie de inalti oficiali rusi, a declarat un purtator de cuvant al Ministerului ungar de Externe, Mate Paczolay, citat de MTI, informeaza Agerpres.

In capitala rusa, Szijjarto are programate intalniri cu vicepremierul pentru energie Aleksandr Novak, cu vicepremierul industriei si al comertului Denis Manturov, precum si cu omologul sau rus Serghei Lavrov, a specificat Mate Paczolay.

In finalul discutiilor, Szijjarto si Lavrov vor sustine o conferinta de presa comuna.

Szijjarto, a subliniat purtatorul de cuvant al MAE ungar, a fost insarcinat de catre guvern sa discute despre achizitionarea suplimentara a circa 700 milioane metri cubi de gaze din Rusia, pe langa volumele specificate in contractele pe termen lung privind cumpararea de gaze naturale rusesti.

Vizita ministrului ungar de externe la Moscova intervine la o zi dupa ce UE a cerut miercuri statelor membre sa-si reduca consumul de gaze cu 15% pana in martie, ca masura de urgenta, in conditiile in care presedintele rus Vladimir Putin a avertizat ca livrarile rusesti trimise in Europa prin Nord Stream 1 ar putea fi reduse in continuare sau chiar intrerupte.

Livrarile de gaze rusesti prin gazoductul Nord Stream 1 intre Rusia si Germania au fost reluate joi, dupa o intrerupere de zece zile, a anuntat operatorul acestei infrastructuri, calmand ingrijorarile cu privire la o eventuala prelungire a perioadei de mentenanta, transmite Reuters.

Potrivit datelor operatorului retelei germane Gascade, fluxurile la nivelul conexiunilor OPAL (care leaga gazoductul pe sub Marea Baltica Nord Stream de retele terestre europene din Europa de Est) si spre gazoductul NEL (care leaga Nord Stream de retele din Europa de Vest) erau in crestere joi dimineata.

Pe segmentul orar 06:00-07:00 (04:00 -05:00 GMT), fluxurile se stabilisera la 21.388, 236 kWh, dupa ce fusesera nule anterior, potrivit datelor publicate pe site-ul Nord Stream AG, consortiul care exploateaza gazoductul.

Procesul de reluare ar putea lua mai multe ore, a declarat pentru Reuters un purtator de cuvant al operatorului.
Conform unui purtator de cuvant al companiei energetice austriece OMV, gigantul de gaze rusesc Gazprom a semnalat ca va livra joi jumatate din volumele de gaze prevazute, adica niveluri comparabile cu cele observate inaintea intreruperii serviciului de mentenanta.

Guvernele europene se temeau ca Rusia, vizata de sanctiuni occidentale din cauza ofensivei sale in Ucraina, isi va prelungi in mod voit perioada de mentenanta anuala a Nord Stream 1 pentru a perturba planurile de stocare in curs inainte de venirea iernii.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago