externe

Budapesta, un nou santaj. Nu aproba plata transei UE pentru transporturilor de arme catre Ucraina pana cand Kievul nu elimina banca OTP de pe lista neagra

Ungaria nu va aproba plata urmatoarei transe de 500 de milioane de euro din Instrumentul european pentru pace pentru finantarea de noi transporturi de arme catre Ucraina, daca cei din Kiev nu vor elimina de pe lista neagra a sponsorilor internationali ai razboiului compania OTP, care nu a incalcat sub nicio forma dreptul international, a anuntat ministrul ungar de externe si al comertului exterior, Peter Szijjarto, luni, la Luxemburg, potrivit hirado.hu.

In cadrul unei conferinte de presa sustinuta in pauza reuniunii Consiliului Afacerilor Externe al UE, seful diplomatiei ungare a declarat ca statele membre au convenit asupra unei majorari cu 3,5 miliarde de euro a resurselor din cadrul Instrumentului European pentru Pace (IEP), insa guvernul maghiar si-a dat acordul pentru asta numai dupa ce a primit o garantie legala cu privire la pastrarea „naturii globale” a fondului financiar.

Asta inseamna ca blocul european va oferi ajutoare din acest fond marit si Balcanilor de Vest si tarilor africane, pentru a mentine stabilitatea in aceste regiuni, si prin urmare, pentru a preveni noile valuri de migratie care reprezinta o amenintare pentru securitate, a declarat Szijjarto.

In acest sens, ministrul ungar de externe a subliniat ca IEP s-a aflat pe punctul de a se epuiza, intrucat statele membre au cheltuit deja aproximativ 6 miliarde de euro din acesta pentru a finanta partial transporturile de arme catre Ucraina.

Ungaria se opune puternic acestei reorientari a atentiei, deoarece scopul initial al instrumentului a fost acela de a sprijini mentinerea stabilitatii in numeroase parti ale lumii, atenuand astfel amenintarile la adresa securitatii continentului european, a spus Peter Szijjarto.

Seful diplomatiei ungare a subliniat ca presiunea a fost enorma, aproape toti participantii au cerut plata ratei de inca 500 de milioane de euro destinate livrarilor de arme catre Ucraina, insa Ungaria nu a aprobat acest lucru.

„Prin urmare, nu am fost de acord, nici in continuare, ca Uniunea Europeana sa finanteze noi transporturi de arme catre Ucraina din suma marita a IEP, deoarece am precizat deja anterior ca suntem dispusi sa ridicam blocada numai atunci cand autoritatile ucrainene pun capat situatiei ridicole si mincinoase in urma careia OTP, cea mai mare banca maghiara, a fost trecuta pe lista sponsorilor internationali ai razboiului”, a avertizat ministrul ungar de externe.

„Am spus-o clar si astazi, aici, la Luxemburg, in fata Inaltului Reprezentant si in fata tuturor colegilor ministri ai statelor membre, ca ar trebui sa faca si ei niste pasi in directia ucrainenilor”, a spus Szijjarto.

„Daca pentru ei este atat de importanta plata acestor 500 de milioane de euro suplimentari pentru livrarile de arme, sa faca macar atat: sa ii determine pe ucraineni sa elimine OTP de pe aceasta lista neagra”, a adaugat ministrul maghiar.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago