Un student la istorie a fost arestat pentru ca a citit memoriile unui ofiter SS in metroul din Moscova
Un tribunal din Moscova l-a arestat pentru cinci zile pe studentul la istorie Vladimir Panin pentru ca a citit memoriile unui ofiter SS in timp ce calatorea cu metroul, scrie Meduza.
Potrivit portalului juridic online al orasului, in dimineata zilei de 6 mai, Panin tinea cartea lui Peter Neumann „Marsul negru: Povestea personala a unui om S.S.”, „in ambele maini”, in metrou. Pe coperta cartii apare o fotografie a unui soldat german purtand o casca cu simbolul SS.
Panin ar fi fost arestat la statia de metrou Chistie Prudi si a petrecut noaptea respectiva intr-o sectie de politie inainte de a fi dus la tribunal a doua zi.
In timpul procesului sau, Panin a sustinut ca nu subscrie la ideologiile nazismului sau fascismului si ca a citit cartea de memorii „ca sursa istorica”. Cu toate acestea, judecatorul l-a gasit vinovat de comiterea unor acte menite sa promoveze sau sa demonstreze simbolurile naziste si a ordonat distrugerea cartii.