Uniunea Europeana doreste sa dea un exemplu si sa se asigure ca Brexitul va fi „foarte dureros” pentru Regatul Unit, a declarat premierul slovac, Robert Fico, in editia de luni a Financial Times, relateaza AFP, citata de Agerpres.
„UE se va folosi de aceasta ocazie pentru a le spune oamenilor: ascultati, acum veti vedea de ce este important sa ramaneti in UE”, a declarat Robert Fico, a carui tara detine in prezent presedintia prin rotatie a UE.
„Chiar daca este a cincea economie mondiala, va fi foarte dureros pentru Regatul Unit”, a insistat premierul slovac, calificand drept „cacealma” optimismul afisat de guvernul britanic.
Aceste declaratii contrasteaza cu declaratiile altor lideri europeni care neaga ca doresc sa „pedepseasca” Marea Britanie pentru ca a votat pentru Brexit.
„Nu vrem sa negociem (Brexitul) intr-un mod care ar pedepsi Regatul Unit si britanicii, insa trebuie sa ne asiguram ca interesele Europei si interesele Frantei sunt mentinute”, a declarat de asemenea secretarul de stat francez pentru economia digitala, Axelle Lemaire, aflat in vizita vineri la Londra.
Liderii europeni, reuniti vineri la Bratislava, fara Marea Britanie, au discutat problema Brexitului in timpul unui dejun de lucru. Ei doresc in special activarea de catre Marea Britanie a procedurii de retragere, prealabila lansarii negocierilor, pe care insa britanicii nu intentioneaza sa o declanseze inainte de 2017.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…