politica

Un nou dosar penal DNA pentru Costel Alexe de la Iasi: „Abuz in serviciu, prejudiciu in suma totala de 86.153 lei”

Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Iasi, Costel Alexe, este urmarit penal de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) pentru abuz in serviciu in forma continuata.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri, in acelasi dosar sunt urmariti penal si doi angajati ai CJ Iasi.

„Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Iasi au dispus efectuarea urmaririi penale fata de urmatorii suspecti: Alexe Costel, presedinte al Consiliului Judetean Iasi, sub aspectul savarsirii infractiunii de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata; Apetrei Radu-Gabriel, sef Serviciu resurse umane si salarizare din cadrul Consiliului Judetean Iasi, sub aspectul savarsirii infractiunii de complicitate la abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata; Baba Vlad Corneliu, consilier IA in cadrul Compartimentului Cabinet la Presedintele Consiliului Judetean Iasi, detasat ca manager (director) interimar al Scolii Populare de Arte ‘Titel Popovici’ Iasi, sub aspectul savarsirii infractiunii de complicitate la abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata”, se arata in comunicat.

Procurorii sustin ca pe 11 noiembrie 2020, suspectul Costel Alexe, in calitate de presedinte al CJ Iasi si beneficiind de ajutorul suspectului Vlad-Corneliu Baba, ar fi dispus detasarea celui din urma de pe functia de consilier IA pe functia de manager interimar al Scolii Populare de Arte „Titel Popovici” Iasi. Presedintele CJ Iasi ar fi stiut ca numirea nu indeplinea conditiile legale de ocupare a acestei functii de conducere.

„Ulterior, la datele de 10.03.2021 si 07.07.2021, suspectul Alexe Costel, in calitatea mentionata anterior, ar fi dispus prelungirea detasarii suspectului Baba Vlad-Corneliu in aceeasi functie de conducere. In baza aceleiasi rezolutii infractionale, suspectul Alexe Costel ar fi fost ajutat la savarsirea faptei de catre suspectul Apetrei Radu-Gabriel care, in calitate de sef Serviciu resurse umane si salarizare din cadrul Consiliului Judetean Iasi, ar fi intocmit documentatiile aferente emiterii dispozitiilor de detasare”, se mai mentioneaza in comunicat.

Din cercetari ar fi rezultat ca suspectul Vlad-Corneliu Baba ar fi fost angajat pe perioada determinata, fara concurs, pe functia de consilier IA in cadrul Compartimentului Cabinetului Presedintelui Consiliului Judetean Iasi in data de 11 noiembrie 2020 si tot la aceeasi data ar fi fost detasat pe functia de manager interimar al Scolii Populare de Arte „Titel Popovici” Iasi.

„Faptele descrise ar fi produs un prejudiciu bugetelor Consiliului Judetean Iasi si Scolii Populare de Arte ‘Titel Popovici’ Iasi in suma totala de 86.153 lei, reprezentand suma remuneratiilor incasate de catre suspectul Baba Vlad-Corneliu in baza contractului de management interimar, dar si vatamarea intereselor legitime ale celor doua institutii urmare a numirii interimare la conducerea scolii a unui manager care nu indeplinea conditiile legale de ocupare a acestei functii de conducere a unei institutii publice de cultura”, precizeaza DNA.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24
Tags: costel alexe

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago