Un britanic a recunoscut ca ar fi furat o toaleta din aur masiv, in valoare de 6 milioane de dolari, din palatul unde s-a nascut Winston Churchill

externe

toaleta de aur, Winston Churchill, hot, vinovat

Un barbat a pledat vinovat de furtul unei toalete realizate in intregime din aur de 18 carate si in valoare de peste 6 milioane de dolari din casa domneasca din Anglia unde s-a nascut liderul de razboi Winston Churchill.

Potrivit cotidianului Daily Mail, James Sheen, in varsta de 39 de ani, a pledat vinovat pentru furt, conversie sau transfer de bunuri infractionale si conspiratie, la Oxford Crown Court. Toaleta complet functionala a fost instalata la Palatul Blenheim in 2019, ca parte a unei expozitii a artistului italian Maurizio Cattelan intitulata „Victory is Not an Option”.

Neobisnuita opera de arta, intitulata „America”, a fost furata in luna septembrie 2019 a aceluiasi an, la doar cateva zile dupa deschiderea expozitiei. Aceasta fusese instalata in cladire, astfel ca furtul a provocat, de asemenea, pagube semnificative si inundatii, a raportat politia la acea vreme.

Sheen a aparut la tribunal prin legatura video de la inchisoarea Five Wells, unde executa o pedeapsa de 17 ani pentru diverse furturi. Printre altele, el ispaseste pedeapsa pentru furtul unor trofee de mare valoare de la Muzeul National al Curselor de Cai din Newmarket, in valoare totala de 503.000 de dolari.

„America” a fost expusa pentru prima data la Guggenheim din New York in 2016. A facut din nou titluri de prima pagina a ziarelor in 2017, dupa ce Casa Alba a presedintelui american Donald Trump a trimis un e-mail catre Guggenheim cerand sa imprumute tabloul „Peisaj cu zapada” din 1888 al lui Vincent Van Gogh; in schimb, curatorul institutiei a oferit toaleta de aur.

La Palatul Blenheim, toaleta a fost instalata intr-o camera de langa cea in care s-a nascut Churchill. Intr-o declaratie care anunta expozitia se spunea ca lucrarea ar putea fi perceputa ca un comentariu despre disparitatile sociale, politice si economice din Statele Unite.

Comentand lucrarea, Cattelan a declarat anterior pentru New Yorker: „Orice ai manca, un pranz de doua sute de dolari sau un hot-dog de doi dolari, rezultatele sunt aceleasi, din punct de vedere al toaletei”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: