externe

Ultimatum al Frantei: „Israelul trebuie sa puna capat fara intarziere operatiunii militare din Rafah”

Franta indeamna Israelul sa puna capat „fara intarziere” operatiunii sale militare la Rafah care ameninta sa creeze o „situatie catastrofala” pentru populatia din Fasia Gaza, a declarat Ministerul sau de Externe intr-un comunicat publicat pe X in cursul noptii de vineri spre sambata, si citat de cotidianul The Times of Israel.

„Lansam un apel autoritatilor israeliene sa inceteze fara intarziere aceasta operatiune militara si sa revina pe calea negocierilor, singura cale posibila care sa duca la eliberarea imediata a ostaticilor si obtinerii unei incetari a focului de durata”, a indicat Quai d’Orsay despre situatia de la Rafah.

„O astfel de operatiune ameninta sa provoace o situatie catastrofala pentru populatiile civile din Gaza, deja stramutate de mai multe ori”, a continuat comunicatul diplomatiei franceze.

Pentru a „infrange” Hamas, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, considera necesara o operatiune la Rafah, oras din sudul Fasiei Gaza unde, potrivit acestuia, s-au retras ultimele batalioane ale miscarii islamiste, dar unde traiesc, de asemenea, 1,4 milioane de palestinieni, majoritatea stramutati din cauza violentelor din ultimele luni.

Sfidand avertismentele internationale, armata israeliana desfasoara de marti incursiuni in estul Rafah si a preluat controlul trecerii frontierei cu Egiptul, blocand un punct-cheie de intrare pentru convoaiele de ajutor umanitar.

Armata a declarat vineri ca isi continua „operatiunea antiterorista de precizie” in anumite sectoare din estul Rafah si ca a „eliminat celule teroriste”.

Statele Unite „observa cu ingrijorare” operatiunea militara la Rafah, dar nu o considera „majora”, a declarat vineri purtatorul de cuvant al Casei Albe pentru securitate nationala, John Kirby.

„Franta solicita Israelului sa redeschida imediat punctul de trecere Rafah spre Egipt, care este esential atat pentru accesul ajutorului umanitar la populatia civila, cat si pentru a permite celor mai vulnerabile persoane sa paraseasca Fasia Gaza”, a subliniat diplomatia franceza in cursul noptii.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago