externe

UE va desfasura o misiune civila in Moldova pentru a combate amenintarile Rusiei

UE va trimite o misiune civila in Republica Moldova pentru a ajuta natiunea est-europeana sa combata amenintarile tot mai mari din strainatate, au confirmat oficialii, in urma unei serii de rapoarte potrivit carora Kremlinul lucreaza pentru a destabiliza fosta republica sovietica, scrie Politico.

Intr-o declaratie emisa luni, cel mai inalt diplomat al blocului, Josep Borrell, a declarat ca misiunea, in cadrul Politicii de Securitate si Aparare Comuna, va intensifica „sprijinul acordat Moldovei [pentru] a-si proteja securitatea, integritatea teritoriala si suveranitatea” impotriva Rusiei.

Oficialii au confirmat ca misiunea se va concentra pe „gestionarea crizelor si a amenintarilor hibride, inclusiv securitatea cibernetica, precum si pe contracararea manipularii si interferentei informatiilor straine”.

In februarie, presedintele Ucrainei vecine, Volodimir Zelenski, a declarat ca serviciile de securitate ale Kievului au interceptat planurile rusesti de a „de a stabili controlul asupra Moldovei”. Liderul pro-UE al tarii, presedintele Maia Sandu, a afirmat ulterior ca „planul includea sabotaje si persoane antrenate militar, deghizate in civili, pentru a efectua actiuni violente, atacuri asupra cladirilor guvernamentale si luarea de ostatici”.

Potrivit lui Vlad Lupan, fost ambasador al Republicii Moldova la ONU si profesor la Universitatea din New York, demersul Bruxelles-ului vine dupa „multiple semnale ca Moldova nu ar putea face fata singura operatiunilor de influenta rusesti”.

Cu doar 2,6 milioane de locuitori, Moldova a fost timp de decenii unul dintre cei mai apropiati aliati ai Moscovei, iar 1.500 de soldati rusi sunt stationati in prezent in regiunea separatista Transnistria. Aleasa in 2020, Sandu a condamnat in repetate randuri Kremlinul pentru invadarea Ucrainei si a cerut retragerea fortelor sale din tara sa. In luna iunie a anului trecut, liderii UE au anuntat ca Moldovei, ca si Ucrainei, i se va acorda statutul de candidat, incepand astfel procesul de aderare pentru a deveni un nou stat membru.

Cu toate acestea, Moscova mentine in continuare o influenta semnificativa asupra tarii, operand mai multe institutii media de stat populare in limba rusa si furnizandu-i aproape tot gazul natural. Dupa ce gigantul energetic rus Gazprom a anuntat anul trecut ca va majora preturile, precum si ca va inchide robinetele daca datoriile din trecut nu vor fi achitate integral, Moldova, una dintre cele mai sarace tari de pe continent, s-a adresat Bruxelles-ului pentru sprijin in vederea diversificarii aprovizionarii sale.

Urmareste-ne si pe:
Victor Mihalache

Share
Published by
Victor Mihalache

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago