Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, ca in cei 25 de ani de existenta a Curtii Constitutionale au existat 698 de decizii de admitere a exceptiilor de neconstitutionalitate, ceea ce inseamna ca, de multe ori, solutiile legislativ adoptate au fost cu incalcarea principiilor Constitutiei.
„In existenta ei, Curtea Constitutionala, de 25 de ani, a pronuntat nici mai mult, nici mai putin de 697 sau 698 de decizii de admitere a exceptiilor de neconstitutionalitate. Inseamna ca, de multe ori, (…) legea a fost neclara, nu a fost previzibila, nu a fost predictibila ca la abuzul in serviciu. Inseamna ca de multe ori solutiile legislativ adoptate au fost cu incalcarea principiilor Constitutiei. (…) Orice decizie a CCR de admitere sau interpretativa, chiar si cele de respingere prin considerente, contribuie la clarificarea raporturilor dintre autoritatile publice. Important e ca si noi sa intelegem aceste clarificari, important e ca si noi sa le asumam si sa le respectam”, a declarat Tudorel Toader, la Romania TV.
Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a solicitat insistent revocarea procurorilor sefi Laura Codruta Kovesi si Augustin Lazar dupa decizia CCR care a declarat ca neconstitutionala ancheta in cazul adoptarii OUG 13.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…