Tudorel Toader, fost ministru al Justitiei, a relatat luni un episod cu impact penal din perioada in care a fost membru al Guvernului. Asupra sa s-au facut presiuni pentru a aviza favorabil o hotarare de guvern ce viza instrainarea unei mari suprafete de teren.
Incercand sa apara drept erou, Toader a dezvaluit cum Liviu Dragnea a facut presiuni asupra sa pentru a-si da acordul in legatura cu instrainarea unei mari suprafete de teren. Toader spune ca a respins solicitarea si a lasat de inteles ca stia ca este vorba despre o infractiune. „Trebuia sa treaca din public in privat si unii voiau sa-l ingrijeasca mai bine”, a declarat Toader.
„Ma asteptam sa imi ceara PSD demisia. Era intr-o zi de miercuri, aveam sedinta de guvern, si fostul presedinte al PSD-ului era undeva pe camp, prin sudul tarii, si spunea ca, o declaratie furibunda la adresa mea: ‘Ministrul Justitiei, prea multa importanta ii dati, nu conteaza, nu stiu ce’. Care era dedesubtul? Urma sedinta de guvern de joi a doua zi, o sedinta de guvern in care se voia o hotarare de guvern, in care o suprafata mare de teren de la un fost IAS trebuia sa treaca din public in privat si unii voiau sa-l ingrijeasca mai bine.
Eu stiam de chestiunea asta, fusesem intrebat de avizul acela. L-am chemat pe directorul Directiei de avizari si l-am intrebat ce-i cu dosarul acela. Zice ca dosarul asta, noi l-am avizat, dvs. ati semnat negativ si a venit inapoi, fara nicio modificare si ni se cere din nou avizarea. Ce sa facem? Pai, facem ce trebuie, ramane cum am stabilit. Plus ca mai era si intr-un litigiu.
Afland chestia asta care s-a petrecut pe la minister, undeva la ora 2-3, a aparut declaratia aia furibunda la adresa mea (la ora 16.00). (…) Era clar, eu le-am spus alora din minister, care pot confirma. Le-am spus, eu plec, rezistam cat putem, daca voi sunteti intrebati, aveti un serviciu, dati pe mine, spuneti ca nu a vrut ministrul”, a declarat Tudorel Toader intr-un interviu acordat lui Ion Cristoiu.
Nu exista pana acum nicio informatie oficiala ca Tudorel Toader ar fi sesizat institutiile abilitate in legatura cu aceasta infractiune, care ar trebui sa duca la deschiderea unui nou dosar penal pentru Liviu Dragnea pentru trafic de influenta, cel putin. Mai mult decat atat, institutiile abilitate ar trebui sa investigheze traseul hotararii de guvern privind instrainarea terenului, cine a propus, cine a dat avize pozitive prin ministere si cine era beneficiarul final al afacerii. O afacere ale carei increngaturi au ajuns pana la cel mai inalt nivel al guvernului, implicandu-l si pe seful partidului de guvernamant de la acel moment, Liviu Dragnea.
Si nu in ultimul rand trebuie limpezit de ce Tudorel Toader a tainuit aceasta infractiune (si tentativa se pedepseste), de ce procurorii DNA nu au fost sesizati in acel moment in legatura cu un grav caz de coruptie la nivel inalt.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…