Categories: externe

Trump nu ia in seama avertismentele. Departamentul de Stat va incepe „imediat” pregatirile pentru a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim

Departamentul de Stat al SUA va incepe „imediat” pregatirile pentru a muta ambasada Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim, intarind securitatea pentru a-i proteja pe americanii din Orientul Mijlociu, a anuntat miercuri secretarul de stat american Rex Tillerson, informeaza AFP, citata de Agerpres.

Decizia presedintelui Donald Trump de a recunoaste Ierusalimul drept capitala Israelului „reprezinta o adecvare la realitate a prezentei americane”, deoarece parlamentul, Curtea Suprema, presedintia si serviciile premierului israelian sunt amplasate in acest oras, a apreciat seful diplomatiei americane intr-un comunicat.

Tillerson a dat asigurari ca decizia a fost luata dupa consultari cu „numerosi prieteni, parteneri si aliati”. „Credem ferm ca exista sansa unei paci durabile. Departamentul de Stat va incepe imediat procesul de punere in practica a deciziei si va incepe pregatirile pentru mutarea ambasadei Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim”, a declarat Tillerson, aflat miercuri in vizita la baza militara americana Ramstein din Germania.

Insa o astfel de mutare ar urma sa dureze cativa ani, deoarece este nevoie sa fie gasit un spatiu corespunzator si sa fie construita o cladire, cu toate implicatiile de securitate pe care le presupune aceasta, potrivit unor responsabili americani.

„In colaborare cu alte agentii federale, am realizat planuri de securitate solide pentru a proteja securitatea americanilor in regiunile vizate”, a mai anuntat Tillerson, in conditiile in care decizia lui Trump risca sa provoace sentimente antiamericane puternice in Orientul Mijlociu. „Am luat toate masurile corespunzatoare din timp si suntem increzatori in capacitatea noastra de a asigura securitatea cetatenilor nostri”, a insistat seful diplomatiei americane.

Uniunea Europeana s-a declarat, miercuri seara, serios ingrijorata de decizia presedintelui american Donald Trump de a recunoaste Ierusalimul drept capitala a Israelului, afirmand ca aceasta hotarare poate avea consecinte pentru perspectivele de pace, transmite Reuters.

”Aspiratiile ambelor parti (israeliana si palestiniana, n.r.) trebuie sa fie indeplinite si trebuie sa fie gasita prin negocieri o cale de solutionare a statutului Ierusalimului ca viitoare capitala a celor doua state”, a subliniat sefa diplomatiei UE, Federica Mogherini.

Presedintele american Donald Trump a anuntat miercuri ca SUA recunosc Ierusalimul drept capitala a statului Israel, anunt ce marcheaza o schimbare majora a politicii Washingtonului in Orientul Mijlociu. Totodata, Trump a cerut Departamentului de Stat al SUA sa inceapa pregatirile pentru a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim si a anuntat ca vicepresedintele Mike Pence va efectua o vizita in Orientul Mijlociu in urmatoarele zile.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago