politica

Tariceanu spumega cand aude de noul sau dosar de la DNA: „Sunt 17.000 de pagini de maculatura si de acuzatii care nu sta niciuna in picioare”

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, roaga Comisia Juridica sa nu mai amane cererea DNA de incepere a urmaririi penale in ceea ce il priveste si sa dea cat mai rapid raspunsul Biroului Permanent pentru a programa dezbaterea.

Tariceanu a declarat, marti, la TVR1, ca de fiecare data cand s-a discutat despre cererea DNA de incepere a urmaririi penale nu s-a dus la acele sedinte.

“De fiecare data cand in Senat s-a discutat despre cererea DNA de incepere a urmaririi penale, aceasta cerere vine la nivelul Biroului Permanent al Senatului pe care eu il prezidez ca presedinte, de fiecare data nu m-am dus la acele sedinte, dintr-un simplu motiv: ca nu cumva sa se spuna ca prin prezenta mea am influentat intr-un fel sau in altul parcursul acestui dosar si imi mentin in continuare aceeasi pozitie. Nu am influentat in niciun fel. Ieri a venit din partea unuia dintre grupurile parlamentare o solicitare ca sa se dea un termen pentru punerea in discutie in plenul Senatului. S-a dus la Comisia Juridica, Comisia Juridica, nu stiu daca a amanat sau nu. Cererea de care vorbeam inainte era ca in termen de 7 zile sa se decida”, a spus Tariceanu, citat de news.ro.

El roaga comisia juridica sa nu mai amane aceasta cerere.

“Ii rog foarte mult sa nu mai amane in niciun fel aceasta chestiune si sa o puna cat mai rapid sa dea raspunsul Biroului Permanent care sigur urmeaza sa programeze dezbaterea. Eu nu am niciun fel de retinere in a le prezenta colegilor mei punctul meu de vedere care este simplu de tot, acest dosar este un dosar instrumentat politic in buna practica a DNA-ului de pana acum. Au venit cu 17.000 de pagini tocmai ca sa dea impresia ca e o lucrare, cum spun ei, o lucrare solida. Sunt 17.000 de pagini de maculatura si de acuzatii care nu sta niciuna in picioare”, a explicat presedintele Senatului.

Tariceanu a mai spus ca nu poate recomanda parlamentarilor cum sa voteze in aceasta chestiune.

“Nu pot sa le recomand cum sa voteze. Cred ca fiecare are capacitatea sa analizeze, au avut posibilitatea sa se duca la comisie sa cerceteze cele 17.000 de pagini, sa isi formeze o opinie”, a afirmat Tariceanu.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago