politica

Taierea pensiilor speciale, introdusa de PNL pe ordinea de zi din Camera Deputatilor. Ce categorii raman fara „pensiile de serviciu”

Biroul permanent al Camerei Deputatilor a decis, miercuri, introducerea pe ordinea de zi a plenului a mai multor proiecte de lege, printre care propunerea legislativa a PNL referitoare la pensiile speciale, pentru a fi dezbatute sub rezerva depunerii rapoartelor de la comisiile de specialitate.

Astfel, proiectul privind eliminarea pensiilor de serviciu pentru deputati si senatori, judecatori si procurori, personalul auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor, politisti, functionari publici cu statul special, functionari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic si consular al Romaniei, membrilor Curtii Constitutionale si a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviatia civila din Romania a fost inclus pe ordinea de zi a Camerei pentru dezbatere dupa ce va fi primit raportul de la comisia de specialitate, informeaza Agerpres.

Alte proiecte care vor intra in dezbaterea plenului Camerei, tot sub rezerva depunerii rapoartelor de la comisii, sunt: proiectul privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr.11/2019 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice care prevede interzicerea in timpul conducerii pe drumurile publice a tinerii in mana a telefoanelor mobile, a aparatelor foto, video, proiectul pentru modificarea art. 14 din Legea nr.165/2018 privind acordarea biletelor de valoare in sensul majorarii valorii nominale a tichetelor de masa de la 15,18 lei la 20 de lei.

Pe ordinea de zi se vor mai afla si proiectul pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal care prevede scutirea persoanelor fizice pentru venitul realizat din salarii si asimilate salariilor ca urmare a desfasurarii activitatii de jurnalism, precum si proiectele de lege pentru modificarea Legii nr. 248 din 28 octombrie 2015 privind stimularea participarii in invatamantul prescolar a copiilor provenind din familii defavorizate si a statutului personalului feroviar.

De asemenea, va fi introdus in dezbaterea plenului si proiectul privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante de urgenta in perioada vacantei parlamentare, care a fost respins miercuri de Senat.

Marti, Comisia pentru munca a Camerei Deputatilor a inceput dezbaterile asupra a doua proiecte de lege privind eliminarea pensiilor speciale, initiate de PNL si, respectiv, USR, reprezentantii mai multor sindicate si asociatii solicitand respingerea actelor normative. Dupa doua ore de dezbateri, s-a hotarat amanarea luarii unei decizii, la propunerea presedintelui comisiei, social-democratul Adrian Solomon, pentru a astepta punctul de vedere din partea Guvernului.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago