Slovacia si Ungaria au anuntat joi ca nu mai primesc petrol de la principalul lor furnizor, grupul petrolier rus Lukoil, dupa ce Ucraina a impus un embargou cu privire la tranzitul resurselor de la compania ruseasca via teritoriul sau, informeaza Reuters, citata de Agerpres.
Totusi, atat Slovacia cat si Ungaria au precizat ca primesc in continuare petrol de la alte companii rusesti, in pofida opririi livrarilor Lukoil.
Acest anunt scoate la lumina caracterul volatil al livrarilor de petrol rusesc spre Europa via conducta Drujba, ultima ruta functionala pentru livrarile de petrol rusesc spre continent.
Ministerul slovac al Economiei a informat joi ca livrarile de petrol de la Lukoil, al doilea mare producator de petrol din Rusia, au incetat sa mai ajunga in Slovacia via Ucraina, dupa includerea companiei Lukoil pe lista firmelor sanctionate de Ucraina. „Potrivit datelor furnizate de Transpetrol, livrarile de petrol rusesc spre Slovacia nu au fost oprite. Problema vizeaza, potrivit companiei de rafinare Slovnaft, livrarile unui singur furnizor, Lukoil”, a precizat Ministerul slovac al Economiei.
Sursa citata precizeaza ca Slovnaft si-a asigurat livrari de petrol de la alt furnizor, iar Ministerul slovac al Economiei discuta aceasta problema cu partenerii ucraineni.
Marti, ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, a anuntat si el ca livrarile de gaze din Rusia spre Ungaria continua fara probleme de-a lungul conductei TurkStream din Marea Neagra, dar titeiul nu mai este transferat de Lukoil prin Ucraina. „Exista in prezent o situatie legala in Ucraina pe baza careia Lukoil nu mai face in prezent livrari catre Ungaria. Lucram acum la o solutie legala care ar permite reluarea tranzitului in conditiile in care petrolul rusesc este foarte important pentru securitatea noastre energetica”, a spus Szijjarto.
In luna decembrie 2022, Uniunea Europeana a interzis importurile de petrol rusesc prin conducte dar a scutit de la aceste sanctiuni livrarile prin conducta Drujba, in ideea de a oferi o perioada de tranzitie acelor tari care depind de titeiul livrat prin conducta Drujba.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…