politica

Stelian Ion, demersuri pentru aducerea in tara a fugarilor milionari Popoviciu si Adamescu. Intalnire cu ambasadorul Marii Britanii

Ministrul Justitiei, Stelian Ion, s-a intalnit, joi, cu ambasadorul Marii Britanii in Romania, Andrew Noble, printre subiectele discutate fiind si solutionarea mandatelor europene de arestare emise pe numele oamenilor de afaceri Alexander Adamescu si Gabriel Popoviciu, pe care Romania incearca sa-i extradeze din regat.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justitiei, in cadrul intalnirii, s-a discutat pe marginea relatiilor dintre Romania si Regatul Unit in domeniu, exprimandu-se satisfactia asupra modului in care decurge cooperarea bilaterala, inclusiv cea in materie judiciara.

De asemenea, a fost exprimata, de ambele parti, convingerea ca recentul Acord de Comert si Cooperare incheiat de UE cu Marea Britanie va constitui o baza solida de continuare a dialogului bilateral in domeniul aplicarii legii.

Cei doi oficiali au abordat si cazurile oamenilor de afaceri romani Alexander Adamescu si Gabriel Popoviciu, pentru care au fost emise mandate de arestare europene si se afla in prezent in Marea Britanie.

„In ceea ce priveste cooperarea judiciara in materie penala, ministrul Justitiei a multumit pentru foarte buna colaborare cu autoritatile din Marea Britanie, in special in contextul executarii de catre autoritatile judiciare din Regatul Unit a mandatelor de arestare emise de instantele romane. Aceasta materie este in continuare reglementata de Acordul de Comert si Cooperare si, intrucat pe fond, reglementarea nu a cunoscut modificari substantiale, apreciem ca nu vor fi inregistrate sincope in viitor. Au fost evocate cazurile avand ca obiect solutionarea mandatelor europene de arestare emise cu privire la Ademescu Bogdan Alexander si Popoviciu Gabriel Aurel. Apreciem orice informatie transmisa de colegii britanici cu privire la elemente concrete privind predarea persoanelor in privinta carora procedurile judiciare in fata instantelor britanice au fost incheiate”, se arata in comunicatul citat.

Conform ministerului, pe viitor, actiunile celor doua parti se vor concentra pe combaterea criminalitatii organizate in toate formele sale si, in special, a traficului de persoane, protectia minorilor si lupta impotriva coruptiei.

Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu are o condamnare definitiva de 7 ani de inchisoare in dosarul „Baneasa”, el fiind identificat in Marea Britanie, unde o instanta a dispus predarea acestuia la data de 12 iulie 2019. Popoviciu a formulat apel, care este in curs de judecare, audierile urmand sa inceapa pe 15 martie.

Pe numele omului de afaceri Alexander Adamescu, Curtea de Apel Bucuresti a emis pe 6 iunie 2016 un mandat de arestare, el fiind cercetat de procurorii anticoruptie pentru savarsirea a doua infractiuni de dare de mita. A fost localizat si arestat in Marea Britanie in martie 2018, iar o instanta britanica a dispus predarea lui. Ulterior, Adamescu a solicitat permisiunea de a formula o intrebare in fata Curtii Supreme din Marea Britanie si nu poate fi predat pana la solutionarea acestei cereri.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago