externe

Statele Unite si Qatar cer partilor implicate in conflictul din Orient sa nu „submineze” eforturile pentru un armistitiu

Statele Unite si Qatar au cerut miercuri tuturor partilor sa nu „submineze” negocierile pentru un armistitiu in Gaza, un avertisment voalat catre Iran, Hamas si Israel, in ajunul discutiilor pe aceasta tema la Doha.

Seful diplomatiei americane Antony Blinken si prim-ministrul Qatarului Mohammed bin Abdelrahmane Al-Thani au insistat in cadrul unei convorbiri telefonice asupra faptului ca „niciun actor din regiune nu trebuie sa ia masuri care ar submina eforturile depuse pentru a se ajunge la un acord”, potrivit unui purtator de cuvant al Departamentul de Stat al SUA, Vedant Patel, citat de cotidianul The Times of Israel.

Cei doi lideri au discutat despre „eforturile de a calma tensiunile din regiune si despre importanta finalizarii unui acord de incetare a focului in Gaza”, a precizat el.

Secretarul de stat american a vorbit miercuri si cu ministrul de externe egiptean Badr Abdelatty in cadrul eforturilor sustinute in ultimele zile pentru a evita o escaladare in regiune care l-a determinat sa aiba contacte cu diplomatia iordaniana, saudita, turca, dar si israeliana.

Seful Serviciului de informatiile externe (Mossad), David Barnea, seful Serviciului de securitate interna (Shin Bet) si un consilier special al premierului Netanyahu vor lua parte la discutiile care au fost solicitate de cele trei tari mediatoare – Qatar, SUA si Egipt -, conform informatiilor furnizate de Biroul premierului israelian.

Mediatorii incearca de luni de zile sa determine cele doua parti sa ajunga la un acord privind un armistitiu, dupa mai bine de zece luni de razboi sangeros intre Israel si Hamas, acord care sa prevada si eliberarea ostaticilor rapiti de miscarea islamista palestiniana in timpul atacului din 7 octombrie.

Presedintele Biden a estimat marti ca o incetare a focului ar putea ajuta la evitarea unui atac iranian impotriva Israelului, anuntat de Teheran in represalii la asasinarea, pe care o atribuie statului israelian, a liderului Hamas, Ismail Haniyeh, in capitala iraniana pe 31 iulie. Acesta era implicat, in numele Hamas, in negocierile pentru un armistitiu in Fasia Gaza.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago