Statele Unite au aprobat trimiterea in Ucraina a unor avioane de lupta F-16 din Danemarca si Olanda pentru a se apara impotriva invadatorilor rusi, imediat ce se va finaliza pregatirea pilotilor, a declarat joi un oficial american.
Ucraina a cautat in mod activ avioanele de vanatoare F-16 fabricate in SUA pentru a o ajuta sa contracareze superioritatea aeriana a Rusiei. Washingtonul a dat asigurari oficiale Danemarcei si Olandei ca Statele Unite vor accelera aprobarea cererilor de transfer pentru ca avioanele F-16 sa ajunga in Ucraina atunci cand pilotii vor fi instruiti, a declarat oficialul.
Danemarca si Olanda cerusera recent aceste asigurari. Statele Unite trebuie sa aprobe transferul avioanelor militare de la aliatii lor catre Ucraina.
O coalitie formata din 11 tari ar urma sa inceapa luna aceasta, in Danemarca, antrenarea pilotilor ucraineni pentru a pilota avioanele de lupta F-16. Ministrul interimar al apararii din Danemarca, Troels Poulsen, a declarat in iulie ca tara spera sa vada „rezultate” ale antrenamentelor la inceputul anului 2024.
Danemarca si Olanda, membre NATO, au condus eforturile internationale pentru a instrui pilotii, precum si personalul de sprijin, pentru a intretine aeronavele si, in cele din urma, pentru a permite Ucrainei sa obtina F-16 pentru a le folosi in razboiul sau cu Rusia.
Secretarul de stat Antony Blinken a trimis scrisori omologilor sai danez si olandez asigurandu-i ca cererile vor fi aprobate, a declarat oficialul american.
„Va scriu pentru a exprima sprijinul deplin al Statelor Unite atat pentru transferul de avioane de lupta F-16 catre Ucraina, cat si pentru pregatirea pilotilor ucraineni de catre instructori calificati de F-16”, a declarat Blinken intr-o scrisoare adresata celor doi oficiali si citata de Reuters.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…