politica

Sosoaca, noi minciuni grosolane in Parlament: „Opriti odata starea de alerta, cum a facut Cehia!”. In realitate, Cehia a inasprit restrictiile

Senatoarea Diana Sosoaca a continuat sa dezinformeze in legatura cu pandemia si luni, in timpul dezbaterilor legate de proiectul de buget. Ea a sustinut din nou ca Cehia a anulat starea de alerta in conditiile in care, dimpotriva, Cehia a introdus noi restrictii.

„Aud aici numai nonsensuri despre un buget despre care habar nu aveti. Opriti odata starea de alerta, cum a facut Cehia! Dar, evident, cum sa mai faceti achizitii fara licitatii, da? O sa vedeti ca merge bine Romania”, a strigat Sosoaca de la tribuna Parlamentului.

Guvernul ceh a anuntat vineri seara ca le va impune cetatenilor sai, cu incepere de la 1 martie, interdictia de a circula in afara departamentului unde isi au resedinta, rata de contaminare cu coronavirusul pe locuitor in Cehia fiind cea mai mare din lume, noteaza AFP, citata de Agerpres.

De asemenea, a facut obligatorie purtarea mastilor in aer liber in zonele locuite si la locurile de munca si a inchis toate scolile si magazinele care vand produse neesentiale.

Oamenilor li se va permite sa paraseasca cartierul doar pentru a merge la serviciu, pentru a vedea un medic sau pentru a avea grija de cei apropiati, dar numai cu un document care sa justifice acest lucru. Deplasarile vor fi posibile doar intr-un singur departament, in timp ce sporturile si plimbarile vor fi permise numai in localitatea de resedinta.

Ministrul de interne, Jan Hamacek, a afirmat ca masurile vor ramane in vigoare timp de trei saptamani, adaugand ca politia va efectua controale aleatorii.

„Singurul obiectiv este de a inversa curba ascendenta a noilor infectari si a pacientilor la terapie intensiva inainte de a fi prea tarziu”, le-a declarat el jurnalistilor.

Interdictia de circulatie pe timpul noptii, limitarea numarului de persoane care participa la intruniri si inchiderea restaurantelor este in vigoare de anul trecut.

Cehia se afla in fruntea statisticilor mondiale ca numar de noi infectii la 100.000 de locuitori in ultimele 14 zile si se situeaza pe locul al doilea, dupa Slovacia vecina, in ceea ce priveste rata mortalitatii, potrivit unui bilant intocmit de AFP.

Premierul si miliardarul populist, Andrej Babis, a admis ca guvernul sau a comis erori in abordarea luptei impotriva coronavirusului, inclusiv comunicarea defectuoasa, dar a cerut populatiei „o noua sansa”.

„In urmatoarele trei saptamani, avem nevoie ca oamenii sa se comporte asa cum au facut-o in martie 2020”, cand tara a rezistat relativ bine la primul val, a declarat el.

De la inceputul pandemiei de coronavirus, aceasta tara cu 10,7 milioane de locuitori a inregistrat 1,2 milioane de contaminari si 20.000 de decese.

Rata zilnica de crestere a infectarilor a ajuns recent la 15.000, iar ministrul sanatatii, Jan Blatny, a declarat ca se asteapta sa atinga in curand pragul de 20.000.

Vaccinarile sunt mai lente decat era de asteptat. Medicii cehi au administrat cu putin peste 600.000 de doze, dar livrarile europene de vaccinuri intarzie.

Marti, Ministerul Sanatatii a declarat ca serviciile de terapie intensiva isi ating limitele de capacitate si ca intregul sistem sanitar este sub presiune.

Urmareste-ne si pe:
Lavinia Popa

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago