news

Simfonia feroviarilor: „Jos taietorii de salarii”. Parada din Bucuresti pe care Dancila se face ca nu o vede. Un ministru a fost huiduit in fata Guvernului – Video

Peste 2.000 de sindicalisti din sectorul feroviar au inceput luni dimineata, de Ziua Feroviarilor, protestul in fata Ministerului Transporturilor, principalele solicitari fiind adoptarea Statutului Personalului Feroviar si salarii decente.

Sindicalistii flutura steagurile Romaniei, ale Uniunii Europene si ale federatiilor sindicale si poarta veste cu inscriptiile sindicatelor de care apartin.

Potrivit Agerpres, acestia au pancarte pe care scrie: „Vrem conditii de munca”, „Decat autostrazi blocate, mai bine cai ferate”, „Un om avea un cal si calul nu avea nimic impotriva”, „Viorica 20 20”, „Guvernantii vin si pleaca, toti uita de calea ferata”, „Jos taietorii de salarii”, „Vrem statutul personalului feroviar”, „Opriti distrugerea caii ferate”, „Jos mana de pe CFR Marfa”.

Ministrul Transporturilor, Lucian Sova, a iesit in fata ministerului si li s-a adresat protestatatilor.

„Sunt atent la problemele voastre. Stiu cu ce va confruntati si impreuna vom gasi solutii. Dar problemele dumneavoastra nu se pot rezolva decat cu calm si cu liniste”, le-a spus Lucian Sova celor peste 2.000 de CFR-isti adunati in strada.

Protestatarii n-au agreat mesajul ministrului, au inceput sa-l huiduie si sa strige „Destul! V-am asteptat destul!”

Mitingul este organizat de Federatia Mecanicilor de Locomotiva din Romania, Federatia Nationala a Sindicatelor din Transporturi „ELCATEL”, Federatia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din Romania, Federatia Sindicatelor Alfa Transport si Federatia Nationala Sindicala din Infrastructura Feroviara, organizatii grupate in Alianta Federatiilor Tehnice Feroviare, impreuna cu Federatia Nationala „Drum de Fier”. Organizatiile sindicale ce vor protesta in 23 aprilie (ziua feroviarilor) reprezinta peste 60% din salariatii feroviari din Romania.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
Victor Gheja

Share
Published by
Victor Gheja

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago