Categories: news

Serviciul militar OBLIGATORIU poate fi reintrodus ORICAND. Ministrul Apararii: „Este suspendat, nu eliminat”

Ministrul Apararii, Mihnea Motoc, a declarat duminica, la Pro TV, ca nu va fi reintrodus stagiul militar obligatoriu si a precizat ca are pregatita o strategie de promovare a profesiei de militar, care sa fie cat mai atractiva atat pentru serviciul activ, cat si pentru potentiali rezervisti militari.

”Nu ne gandim deloc in momentul acesta la asa ceva (la introducerea stagiului militar obligatoriu – n.r.), dar suntem foarte preocupati de faptul ca de la suspendare – serviciul militar obligatoriu nu este eliminat, este suspendat – nu am actionat imediat pentru a crea o rezerva in locul celor care faceau serviciul militar obligatoriu”, a declarat, duminica la Pro Tv, ministrul Apararii, Mihnea Motoc.

El a precizat ca Legea rezervistilor voluntari va intra in vigoare de anul viitor si astfel se va asigura o pregatire periodica suficienta, legea fiind conceputa sa asigure acest deficit de militari in conditii realiste, iar cei care vor sa treaca prin ciclul de pregatire vor fi platiti cu un procent din salariul mediu pe economie.

”Am inceput sa constientizam si sa si facem ceva in aceasta directie de anul trecut cand am venit cu o formula adaptata realitatilor societatii noastre, anume cu Legea rezervistilor voluntari. Legea va intra insa in vigoare de la 1 ianuarie 2017, insa avem pregatite masurile pentru implementarea ei, inclusiv suportul bugetar pentru asigurarea unei formule de pregatire periodica suficienta pentru acesti rezervisti voluntari. (…) Cei pe care ii vizam vin din doua proveniente – unii care au facut serviciul militar si au un corp de baza de pregatire si cei care vin fara background militar si pentru care pregatirea este un pic mai exigenta”, a precizat Motoc.

Motoc a precizat ca aceasta formula de rezervisti voluntari ”trebuie citita” in paralel cu un alt exercitiu, respectiv Strategia de promovare a profesiei militare.

”Avem aproape finalizat aceasta strategie care va fi mult mai moderna, mult mai adaptata la tipul de comunicare al societatii romanesti de azi si speram sa genereze interes atat pentru formula activa de militarie cat si pentru acesti potentiali rezervisti militari”, precizat Motoc.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago