Primarul municipiului Baia Mare, Catalin Chereches, a fost condamnat la cinci ani de inchisoare pentru luare de mita, joi, in sedinta publica a Tribunalului Cluj.
Sentinta nu este definitiva si poate fi contestata de inculpat.
„Condamna inculpatul C.C. – la pedeapsa de 5 (cinci) ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de luare de mita in forma continuata. (…) Interzice inculpatului exercitarea, pe o durata de 4 ani, cu titlu de pedeapsa complementara, incepand cu data executarii sau considerarii ca executate a pedepsei principale, a urmatoarelor drepturi: de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice; de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat; de a ocupa functia de primar. (…) Interzice inculpatului exercitarea, cu titlu de pedeapsa accesorie, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari pana la data executarii sau considerarii ca executate a pedepsei principale, a acelorasi drepturi a caror exercitare a fost interzisa cu titlu de pedeapsa complementara”, se arata in sentinta publicata pe site-ul Tribunalului Cluj.
De asemenea, magistratii au mai hotarat scaderea „din durata pedepsei de 5 ani inchisoare aplicate inculpatului durata retinerii (dispuse prin ordonanta nr. 256/P/2015 din data de 26.04.2016) a arestarii preventive (dispuse prin incheierea penala nr. 197/C/27.04.2016 a judecatorului de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Cluj, prelungita si mentinuta ulterior), respectiv a arestului la domiciliu (dispusa prin incheierea penala nr. 125/10.08.2016 a judecatorului de camera preliminara din cadrul Curtii de Apel Cluj, mentinuta ulterior), perioada de la data de 26.04.2016 pana la data de 22.12.2016”.
In continuare, este dispusa „mentinerea sechestrului asigurator instituit prin ordonanta din data de 18.05.2016 emisa in dosarul nr. 256/P/2015 al D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj asupra: – autoturismului marca Porsche Cayenne S 9PA EL 22, cu seria sasiu WP1ZZZ9PZ8LA52593, cu numar de inmatriculare MM-10-VDC, proprietatea inculpatului C.C., – terenului intravilan in suprafata de 74 mp, din Municipiul Baia Mare, str. Victoriei, nr. 3, inscris in CF 106511 Baia Mare, nr. topo 106511 si a terenului intravilan in cota de 9/788 parte aferenta parcarii, nr. 2, din Municipiul Baia Mare, str. Victoriei, nr. 3, inscris in CF 106512 Baia Mare – B118, nr. topo 106512, proprietatea inculpatului C.C., pana la concurenta sumei de 65.000 lei si 5.000 euro cu privire la care s-a dispus confiscarea speciala. Dispune ca sechestrul asigurator instituit prin ordonanta din data de 18.05.2016 emisa in dosarul nr. 256/P/2015 al D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj sa garanteze si executarea cheltuielilor judiciare in cuantum de 40.000 lei”.
Instanta a mai dispus confiscarea sumei totale de la 65.000 lei si 5.000 de euro, urmand ca in cazul in care nu se gasesc sumele mentionate, confiscarea sa se realizeze prin echivalent.
„Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, pentru procuror si inculpat”, se mai precizeaza in sentinta.
Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie Cluj l-au trimis in judecata, in septembrie 2018, pe primarul municipiului Baia Mare, Catalin Chereches, intr-un nou dosar, pentru luare de mita in forma continuata.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a lui Catalin Chereches, in calitate de deputat, pana la data de 30 mai 2011, si, ulterior, primar al Municipiului Baia Mare, pentru luare de mita in forma continuata, efectuare de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia pe care o indeplineste, fals in declaratii in forma continuata si corupere a alegatorilor in forma continuata.
In acelasi dosar au fost deferiti justitiei Marco Wermelinger, Doru Adrian Mihai si Sorinel Mihai, in calitate de reprezentanti ai unor societati comerciale, pentru dare de mita, iar Nicolae Dan Trifa pentru complicitate la dare de mita.
Procurorii anticoruptie sustin in rechizitoriul trimis in instanta ca, in cursul anului 2013, Catalin Chereches, in calitate de primar al municipiului Baia Mare, a pretins, a acceptat si a primit de la oamenii de afaceri mentionati mai sus diverse sume de bani in legatura cu indeplinirea atributiilor sale de serviciu.
DNA mai sustine ca, in perioada ianuarie 2011 – iunie 2013, Catalin Chereches, in calitate de deputat, pana la data de 30 mai 2011, si, ulterior, primar de Baia Mare, a efectuat in cadrul unei societati comerciale ca administrator de fapt/imputernicit al administratorului de drept mai multe operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functiile pe care le detinea: a negociat si incheiat contracte, a emis facturi, etc.
Conform procurorilor, din analiza declaratiilor de avere din perioada 2013 – 2018, date pe propria raspundere de catre Catalin Chereches, a rezultat ca acesta a facut, in cuprinsul lor, mentiuni necorespunzatoare adevarului, in totala contradictie cu situatia reala de fapt.
DNA mai arata ca, in cursul anului 2012, in contextul campaniei electorale pentru alegerile locale, Catalin Chereches a oferit unei persoane, presedinte al filialei judetene a unui partid politic, sumele de 17.000 euro si 5.000 lei in scopul determinarii simpatizantilor acelei formatiuni politice sa il voteze ca primar al municipiului Baia Mare.
In cauza, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri mobile si imobile ce apartin lui Catalin Chereches.
DNA precizeaza ca, pe 20 mai 2016, procurorii anticoruptie au dispus trimiterea in judecata a lui Chereches intr-un alt dosar, in legatura cu savarsirea unei infractiuni de luare de mita, in forma continuata.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…