„Secretul” lui Calin Georgescu: a folosit aceeasi retea online sofisticata creata de rusi in Republica Moldova pentru candidatul Stoianoglo
Cutremurul politic de duminica seara i-a facut pe toti, sociologi, jurnalisti, politicieni, sa se intrebe cum a fost posibil ca un no-name precum Calin Georgescu, sa ajunga in doua saptamani de la 4% in sondaje si notorietate incompleta la castigarea primului tur al alegerilor prezidentiale.
Este data ca explicatie aplicatia chinezeasca Tik Tok, care in Romania are 8,9 milioane de utilizatori si a devenit un fenomen. Expert Forum a publicat o analiza a mecanismului extrem de sofisticat construit pentru Calin Georgescu pe platforma Tik Tok, dupa modelul celui folosit in favoarea candidatului pro rus Alexandr Stoianoglo la alegerile din Republica Moldova, si care i-a adus lui Georgescu in doar 4 zile 52 de milioane de vizualizari, fix inainte de ziua alegerilor.
Din septembrie 2024 pana in prezent hashtag-urile politice au fost constant in TOP trending pe Romania. In urma monitorizarii online realizate de Expert Forum reiese clar ca invazia de continut politic vine dintr-un val de conturi care sustin majoritar postari despre candidatii la alegerile prezidentiale.
Pozitia oficiala a TikTok este ca platforma nu accepta reclame politice platite, dar acest exercitiu de PR al lor e contrazis de realitatea in care majoritatea covarsitoare a continutului ramane nemarcat. Mai mult decat atat, conturile sunt verificate superficial: ele se declara de divertisment dar fac propaganda politica la vedere. Aceasta ramane principala problema pentru toate conturile cu continut politic analizate: nu au nicio trasabilitate in viata reala dar creeaza continut cu sute de milioane de vizualizari.
Personajele politice virale constant pe Tiktok sunt George Simion cu 589 800 de urmaritori si 240,6 milioane de vizualizari de continut pe principalele hashtag-uri; Marcel Ciolacu cu 208,9 milioane de vizualizari, majoritar din continut creat de alte conturi, cel oficial al sau avand doar 38 900 de urmaritori. Elena Lasconi a avut o crestere constanta, organica din august pana in prezent, ajungand la 123 milioane de vizualizari ale contintului cu hashtag-urile asociate ei. In principal sunt conturi ale USR Tineret si altele similare de promovare, din nou, contul oficial avand doar 73 400 de urmaritori.
In afara ce cei de mai sus, a aparut surpriza Calin Georgescu, care a realizat in ultimele doua luni viralitatea construita de primii trei candidati in 11 luni. Cum a reusit Calin Georgescu sa invadeze obsesiv feed-urile alegatorilor?
Pe scurt este vorba de o retea coordonata de conturi de promovare directa, plus un grup de influenceri care promoveaza indirect politicianul, fara a marca in vreun fel publicitatea platita. Un exemplu in reprezinta campania #echilibrusiverticalitate cu 2,4 milioane vizualizari, unde influenceri il descriu dupa un script copy-paste pe Calin Georgescu, fara a-l nominaliza, dar folosind caracterizarile pe care si le face chiar el.
Un exemplu in reprezinta campania #echilibrusiverticalitate cu 2,4 milioane vizualizari, unde influenceri il descriu dupa un script copy-paste pe Calin Georgescu, fara a-l nominaliza, dar folosind caracterizarile pe care si le face chiar el.
Pe modelul campaniei Stoianoglo, exista influenceri romani fara nicio afinitate fata de politica, adica cu continut exclusiv de moda, machiaj, divertisment, care au inceput sa posteze sub un singur hashtag, fara sa numeasca candidatul beneficiar. Campania e una de promovare a lui Calin Georgescu sub eticheta #echilibrusiverticalitate si mizeaza pe ideea unui presedinte care crede in neutralitate, vertical, recicland practic mesajele lui Georgescu din campania de pe TikTok.
Partea interesanta a acestui mesaj e ca nu mentioneaza numele lui Georgescu explicit, deci se suprapune si cu asteptarile publicului AUR, ceea ce duce la o competitie a absurdului intre fani care se contrazic in comentariile trendului #echilibrusiverticalitate in privinta omului care trebuoie de fapt votat.
Pe data de 18 noiembrie, Calin Georgescu avea 92,8 milioane de vizualizari facute majoritar in ultimele 2 luni. Pana pe 22 noiembrie a crescut cu 52 milioane de vizualizari. Mai exact, si-a adaugat mai mult decat toata vizibilitatea realizata de Mircea Geoana in 11 luni. Explozia de vizibilitate pare creata brusc si artificial, exact la fel ca sondajele in care a explodat deodata cu un scor intre 8-10%.
Aspectele care intaresc ideea unei campanii de promovare coordonata sunt: traficul exagerat fara un numar de urmaritori relevant inainte de ultimele 2 luni. Exemplu: In septembrie 2024, Calin Georgescu avea 31 800 de urmaritori, in noiembrie numarul acestora l-a depasit pe cel al lui Marcel Ciolacu si se apropie de Elena Lasconi, crescand de aproximativ patru ori pana la 154 900 de followers in noiembrie
Traficul acestuia de 150 milioane de vizualizari este generat obsesiv doar in jurul hashtag-ului #calingeorgescu si atat. In realitate, traficul organic e mult mai destructurat atunci cand nu este exclusiv platit. De exemplu, chiar si in cazul lui George Simion traficul e impartit intre mai multe hashtag-uri virale precum #georgesimion #georgesimionpresedinte #georgesimionaur, etc.