Treizeci de case din satul Gradinari, judetul Caras Severin, vor fi renovate in doar trei zile, cu ajutorul sutelor de voluntari, in cadrul evenimentului Color the Village/Coloreaza Satul de anul viitor organizat de Asociatia Acasa in Banat, potrivit Opinia Timisoarei.
„Localitatea Gradinari ne-a atras din mai multe motive. Casele au fost candva frumoase, dar acum, pentru ca multe sunt locuite de batrani, nu au mai fost intretinute si se degradeaza. Locatia satului este una foarte frumoasa, pentru ca trebuie sa devina un punct de reper pentru toti cei care doresc sa faca trasee turistice in zona. Si, nu in ultimul rand, oamenii. Deja de cativa ani, avem echipe de voluntari de aici din sat sau din zona Oravitei care au lucrat cu noi in sate din Timis si in Caras Severin si care abia asteapta o ocazie sa se mobilizeze si sa vina sa se implice la ei acasa. Abia asteptam sa lucram cu totii si sa facem din Gradinari un simbol pentru zona aceasta”, a spus Radu Trifan, presedintele Asociatiei Acasa in Banat.
Toate casele din sat au fost fotografiate, iar membrii asociatiei vor alege 30 dintre acestea in functie de starea casei si daca pastreaza sau nu elemente traditionale. Pentru ca evenimentul este unul caritabil, prioritate vor avea casele unde exista situatii sociale deosebite, batrani singuri, familii cu venituri modeste care nu isi permit aceste renovari.
A saptea editie a Color the Village/Coloreaza Satul va avea loc la Gradinari in zilele de 5, 6 si 7 iunie 2025, iar apelul pentru voluntari va fi deschis in luna aprilie a anului viitor.
Evenimentul are loc intr-un sat banatean, alternativ din judetele Timis si Caras-Severin. Editiile precedente au avut loc la Altringen (2024), Valeapai (2023), Farasesti (2022), Ilidia (2021), Racovita (2020) si Eftimie Murgu (2019).
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…