news

S-a semnat, de acum este posibila testarea rapida si in farmacii

Ministrul Sanatatii, Ioana Mihaila, a semnat luni ordinul privind activitatea de testare in farmacii cu teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infectiei cu SARS-CoV-2.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sanatatii, farmaciile pot opta pentru desfasurarea activitatii de testare antigenica rapida pentru depistarea COVID-19 dupa obtinerea unui aviz temporar emis, in format electronic, de directiile de sanatate publica judetene, respectiv Directia de Sanatate Publica Bucuresti.

Avizul este valabil sase luni, iar farmaciile pot solicita prelungiri succesive cu sase luni.

„Instruirea personalului implicat in activitatea de testare va fi organizata gratuit de Colegiul Farmacistilor din Romania, in colaborare cu Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, pe baza unei proceduri de instruire care face obiectul unui protocol de colaborare, avizat de Ministerul Sanatatii, si care va fi incheiat in termen de maximum 10 zile lucratoare de la data publicarii ordinului in Monitorul Oficial”, precizeaza sursa citata.

Conform MS, farmaciile vor utiliza exclusiv teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infectiei cu SARS-CoV-2 din nazofaringe.

„Acestea pot prelua teste antigenice rapide de la Ministerul Sanatatii, cu titlu gratuit, prin directiile de sanatate publica judetene, respectiv Directia de Sanatate Publica Bucuresti, in limita stocului disponibil. Testarea se realizeaza prioritar cu testele primite de la Ministerul Sanatatii, care nu pot face obiectul comercializarii. Serviciul de testare se va desfasura in conditiile legii”, sustine MS.

In urma efectuarii testarii, farmaciile emit un buletin de testare, semnat electronic, pe care il comunica persoanei in cauza.

De asemenea, au obligatia de a raporta catre directiile de sanatate publica judetene, respectiv Directia de Sanatate Publica Bucuresti rezultatele tuturor testelor efectuate si situatia stocurilor.

In privinta organizarii zonei de testare, ordinul prevede ca aceasta sa fie pe o suprafata delimitata, destinata exclusiv procesului de testare, si care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii: este amplasata intr-un perimetru care poate fi aerisit corespunzator prin deschiderea unei ferestre sau prin utilizarea unui alt sistem de ventilatie care asigura un schimb de aer interior/exterior si filtrare, este dotata cu masa de lucru placata cu materiale lavabile usor de curatat si dezinfectat, scaun, recipiente pentru colectarea deseurilor medicale rezultate din activitatea de testare si are o suprafata de minimum 4 metri patrati utili, delimitata de spatiul oficinei.

Totodata, circuitul persoanelor care se testeaza trebuie sa fie delimitat prin marcaje si/sau paravane de cel al circuitului normal pentru clientii farmaciei.

De asemenea, farmaciile isi pot organiza zona destinata activitatii de testare si prin amplasarea, in imediata vecinatate, a unor corturi sau cabine de testare, izolate, care vor indeplini conditiile mentionate anterior si cu respectarea prevederilor legale aplicabile in ceea ce priveste ocuparea domeniului public.

Personalul implicat in activitatea de testare va purta „obligatoriu” echipament de protectie compus din masca chirurgicala/FFP2/FFP3, viziera sau ochelari de protectie, manusi de examinare de unica folosinta, halat de unica folosinta.

„Testarea are un rol esential in limitarea raspandirii virusului SARS-CoV-2. Utilizarea corecta a testelor rapide, in numar mare si asigurand un timp scurt intre cerere si acces la testare, ceea ce inseamna implicit un rezultat rapid, are un rol semnificativ in reducerea raspandirii virusului. Prin aceste reglementari, persoanele care au suspiciuni sau simptome vor putea sa-si faca testul rapid intr-un mod accesibil si sigur”, a declarat ministrul Sanatatii.

Ordinul a fost publicat luni seara in Monitorul Oficial.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago