news

RTV a pierdut si la Curtea de Apel in fata lui Selly. Vloggerul a cerut daune de 100.000 de euro: „RTV nu face presa. Fac business pe prostirea oamenilor”

Romania TV a pierdut si la Curtea de Apel procesul de calomnie intentat de Andrei Serban (Selly). Selly ceruse daune de 100.000 de euro, judecatorii de la Curtea de Apel au decis ca are dreptate, insa au scazut suma la 8.000 de euro. Procesul merge mai departe la ICCJ.

Selly a castigat initial la Tribunalul Bucuresti, judecatorii de acolo hotarand sa primeasca 20.000 de euro. RTV a facut apel, insa a pierdut si la Curtea de Apel.

Conform Pagina de Media, Curtea de Apel a retinut ca Romania TV are obligatia de a informa corect si complet publicul, iar „in atingerea acestui obiectiv fiind insa obligata sa respecte drepturile celorlalti la reputatie, imagine ori demnitate”.

Tribunalul a subliniat ca „indiferent de calitatea de persoana publica a reclamantului sau de natura informatiilor transmise, elementele ce au caracterizat modalitatea de prezentare a acestora, cum sunt in special intervalul mare de timp in care au fost difuzate materiale vizandu-l pe reclamant (aproximativ o luna), titlurile folosite, tonul si termenii utilizati de prezentatori, lipsa dovezilor in privinta informatiilor transmise, omisiunea solicitarii unui punct de vedere din partea reclamantului conduc la concluzia ca scopul urmarit de parata prin prezentarea in aceasta modalitate a informatiilor a fost in realitatea discreditarea acestuia, iar nu atragerea atentiei publicului asupra anumitor derapaje in comportamentul reclamantului, considerate periculoase prin influenta negativa manifestata asupra adolescentilor ce constituie publicul reclamantului.”

„Tinand seama de elementele expuse, este fara indoiala ca faptele imputate acestuia in cuprinsul emisiunilor difuzate de apelanta-parata, unele dintre acestea de natura a atrage raspunderea penala a autorului (amenintare cu arma, acte de violenta fizica, consum de droguri) au adus atingere imaginii intimatului-reclamant”, a mai aratat instanta.

In august 2020, Andrei Selaru a intins o cursa postului Romania TV, dupa ce acesta a prezentat un val de stiri false despre el pentru a-si mari audienta. Astfel, Selly a regizat un accident, cu o masina facuta pe calculator, pe care Romania TV s-a grabit sa o difuzeze ca fiind reala.

„Masina e un model 3D si totul a fost regizat de mine! Am facut-o sa va arat cat de usor este sa dezinformezi si ca nu tot ce vedeti la televizor este adevarat”, anunta Selly intr-un clip postat pe YouTube.

„Postul asta de stiri mi-a speriat toata familia pentru un punct de rating in plus!”, a adaugat vloggerul.

Romania TV titrase: „Selly, un nou accident de circulatie dupa ce si-a distrus bolidul de 70.000 de euro”.

„Masina era un model 3D si totul a fost regizat de mine. Am facut-o sa va arat cat de usor este sa dezinformezi si ca nu tot ce vedeti la televizor este adevarat. Uitati cat de simplu e sa faci o stire falsa”, anunta Selly.

„Am falsificat clipul in doua zile, cu ajutorul catorva prieteni. Am regizat toata porcaria asta pentru ca voi sa vedeti ca nimic nu poate fi 100% de incredere. Fiecare informatie pe care o vedeti trebuie verificata din cinci-sase surse. Sunt tone de fake-news care apar si majoritatea nu sunt inofensive, cum a fost asta cu mine, ci rau intentionate”, a mai spus Selly.

„Pentru ca eu nu consider ca Romania TV este un post de stiri serios. Ei nu respecta nicio regula deontologica. Fac rating cu dezinformari si manipulari si de aceea nu voi avea niciun fel de dialog cu ei. Nu consider ca Romania TV face presa. Fac business pe prostirea oamenilor. Nu am cum sa dau curs invitatiilor de la acest post. Au existat si in trecut, inainte de acest scandal. Dar nu vreau sa imi asociez imaginea cu acest post”, a declarat Selly in 2020.

Urmareste-ne si pe:
Lavinia Popa

Share
Published by
Lavinia Popa

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago