news

Roman retinut in regiunea separatista prorusa Abhazia. Acesta ar fi spionat pentru GUR, serviciul de informatii al armatei din Ucraina. Reactia MAE

Angajatii Serviciului Securitatii de Stat (SGB) din Abhazia – regiune separatista prorusa din Georgia – ar fi retinut un cetatean roman care, sustin ei, la indicatiile reprezentantilor serviciilor speciale ucrainene, trebuia sa filmeze cu ajutorul unei drone instalatii militare de pe teritoriul republicii a carei independenta este recunoscuta de Moscova, dar nu si de comunitatea internationala, conform News.ro.

Anuntul a fost facut de serviciul de presa al SGB din Abhazia, care a publicat pe site-ul sau oficial o inregistrare video cu persoana retinuta.

Potrivit SGB, cetateanul roman se numeste David Cherci Adrian. Acesta ar fi intrat pe teritoriul Abhaziei cu o viza in scop turistic, dar, dupa sosirea sa la Suhumi, ar fi intrat in contact cu angajati ai Directiei Principale de Informatii a Armatei din Ucraina (GUR).

Acestia l-ar fi „obligat” sa filmeze o serie de instalatii militare, „astfel incat sa poata parasi Abhazia in siguranta”, se spune intr-un comnunicat al serviciului de securitate din Abhazia, citat de agentia oficiala rusa TASS.

In imaginile difuzate de SGB, pretinsul cetatean roman este aratat coborand dintr-o duba insotit de agenti care il conduc intr-un birou pentru interogatoriu. Aici, tanarul face o depozitie in limba engleza, declaratiile sale fiind traduse, in inregistrare, in limba rusa.

„In cadrul masurilor operative de contracarare a serviciilor de informatii straine care actioneaza in detrimentul securitatii Republicii Abhazia, angajatii SGB au prevenit si reprimat o tentativa de atragere a cetateanului roman David Cherci Adrian pentru a culege informatii despre instalatiile militare de pe teritoriul Abhaziei. Cherci a intrat pe teritoriul Abhaziei cu o viza in scop turistic, dar dupa sosirea sa la Suhumi, in cursul activitatilor operative, ofiterii SGB au primit date privind contactele sale cu angajati ai Directiei Principale de Informatii (GUR) din Ucraina”, se arata in comunicatul SGB citat de TASS.

Potrivit TASS, detinutul din inregistrarea video sustine ca ofiterii GUR din Ucraina l-au obligat sa filmeze o serie de instalatii militare, astfel incat sa poata parasi Abhazia in siguranta.

Potrivit serviciului de presa al SGB, ofiterii SGB au confiscat toate mijloacele tehnice de la locul de sedere temporara a cetateanului roman in Abhazia, iar in continuare se desfasoara masuri operative cu privire la acesta, mentioneaza TASS.

Reactia MAE

„Ministerul Afacerilor Externe – s-a autosesizat ca urmare unor informatii cu privire la retinerea pe teritoriul autoproclamatei republici Abkhaze (teritoriu georgian ocupat temporar de Federatia Rusa) a unui cetatean roman. Au fost facute demersuri in regim de urgenta vizand confirmarea cetateniei si a circumstantelor retinerii pentru a se putea asigura asistenta consulara necesara. Pana la acest moment, nu a fost primita o solicitare de asistenta”.

Urmareste-ne si pe:
Flavius Iancu

Share
Published by
Flavius Iancu

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago