Republica Moldova, prima tara care a semnat un pact de securitate cu UE. Recean: „UE poate conta pe tara noastra pentru o regiune mai puternica si pasnica pentru toata Europa”

politica

Pact securitate

Republica Moldova a devenit marti prima tara care a semnat un parteneriat de securitate si aparare cu UE. Acordul de cooperare a fost semnat de catre Inaltul Reprezentat al UE, Josep Borrell si premierul Dorin Recean, la Bruxelles.

„Acest parteneriat va spori rezilienta tarii. Acesta va permite sa abordam in comun provocarile comune de securitate, sa facem angajamentul nostru mai eficient si sa exploram noi domenii de cooperare”, a scris seful diplomatiei europene, Josep Borrell, pe pagina sa de Twitter.

La randul sau, Recean a apreciat asistenta oferita de UE, precum si rolul Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene in Republica Moldova, subliniind ca, in doar un an de la lansare, aceasta a devenit un partener de incredere al autoritatilor in domeniul gestionarii crizelor si al amenintarilor hibride, dar si al securitatii cibernetice si combaterii dezinformarii.

„Ma bucur sa stiu ca putem conta pe ajutorul Comisiei Europene pentru a construi Moldova Europeana, la fel cum si Uniunea Europeana poate conta pe tara noastra pentru o regiune mai puternica si pasnica pentru toata Europa”, a declarat premierul Dorin Recean.

Parteneriatul de Securitate cu Uniunea Europeana nu va afecta suveranitatea sau neutralitatea Moldovei, a precizat ministrul de Externe Mihai Popsoi, care mai spune ca documentul nu prevede posibilitatea interventiei unor militari straini pe teritoriul tarii noastre.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: