news

Regimul PSD refuza sa mai discute cu Comisia Europeana. Timmermans anunta ca nu a primit niciun raspuns la scrisoare: „Nu este foarte incurajator”

Frans Timmermans, prim-vicepresedintele Comisiei Europene si candidatul „cap de lista” al socialistilor la alegerile europarlamentare, a declarat miercuri, inaintea dezbaterii de la Bruxelles, ca prin scrisoarea trimisa pe 10 mai autoritatilor romane incearca sa le convinga sa nu renunte la lupta impotriva coruptiei.

„Am scris o scrisoare destinata presedintelui (tarii, n.r.), presedintilor celor doua camere si prim-ministrului, ca un pas preventiv: Nu este prea tarziu, puteti repara asta! Nu adoptati aceasta legislatie, nu reduceti lupta impotriva coruptiei, nu mergeti in acea directie si implementati recomandarile Comisiei”, a declarat Timmermans, citat de news.ro.

El a precizat ca „ceea ce este nou acum este sa incercam sa fim prevazatori. Speram ca in noua Comisie (Europeana, n.r.) sa putem face mai multe in acest sens. Este mereu mai bine sa previi decat sa corectezi apoi”.

Legat de utilizarea Articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene in cazul tarilor membre UE care nu respecta statul de drept, Timmermans a spus ca este „foarte important”.

„Procesul este inca in curs, in Consiliu, atat in cazul Poloniei, cat si al Ungariei. Cat priveste Romania, inca avem sansa sa prevenim, pentru ca Parlamentul a adoptat legislatia, dar nu este in aplicare. Incerc sa conving institutiile din Romania sa nu faca acest pas”.

Intrebat daca a primit un raspuns la scrisoare, Frans Timmermans a spus: „Tot ce am vazut a fost in media, iar asta nu este foarte incurajator. Inca incerc. Nu am pus un termen limita, dar la un punct, aceasta legislatie va fi adoptata sau nu”.

Prim-vicepresedintele Comisiei Europene a avertizat in scrisoare ca executivul european va declansa o procedura preliminara activarii Articolului 7 din Tratatul UE in cazul Romaniei daca modificarile la codurile penale vor intra in vigoare. Comisia Europeana a confirmat scrisoarea prim-vicepresedintelui Frans Timmermans catre autoritatile romane si reia afirmatiile vizand activarea Cadrului privind Statul de Drept . De asemenea, conform lui Margaritis Schinas, purtator de cuvant, CE se declara deschisa unui dialog activ si constructiv cu autoritatile romane si pentru a lucra impreuna pentru o Romanie mai puternica in Uniunea Europeana.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago