news

Reactia Jandarmeriei in urma salbaticiilor din Piata Victoriei. Sefii jandarmilor ameninta ca si astazi vor interveni in forta

Reprezentantii Jandarmeriei au declarat, sambata dimineata, intr-o conferinta de presa, ca interventiile violente de vineri seara au fost aprobate de prefectul Bucurestiului.

Principalele declaratii:

– Am avut o pozitie defensiva. Au fost actiuni reactive in momentul in care fortele de ordine au fost atacate

– Prefectul este cel care aproba interventia in forta.

– 33 de persoane au fost duse la sectie, vorbim de opt dosare penale deschise pana la aceasta ora

– o singura arma a fost sustrasa, de la colega noastra care a fost pusa la pamant si batuta cu bestialitate

– Nu ne-am abandonat colega, noi suntem gata sa ne dam viata pentru colegi, avem misiuni in Afghanistan

– de la inceperea activitatii si pana la finalul ei am avut un procuror militar langa noi care se va pronunta asupra legalitatii (actiunilor)

– tot timpul au exista presiuni din partea acestei multimi, se arunca cu borduri, cu mobilier stradal. Este vorba de violenta legitima a statului. au fost avertizati, daca ramai iti asumi

– Ii avertizam pe cei care doresc sa participe si astazi sa fie receptivi la ce transmitem noi, intrucat se expun constient sau inconstient unor riscuri. Exista riscul aparitiei persoanelor agresive care sa incerce deturnarea manifestatiei.

– Persoanele care doresc sa participe sa se delimiteze de grupurile care actioneaza violent. Oameni civilizati au fost folositi ca scut de protectie in spatele carora au fost acesti huligani care au produs acte de violenta.

Peste 450 de persoane, dintre care 35 de jandarmi, au avut nevoie de ingrijiri medicale, in urma violentelor care s-au produs, vineri seara, la mitingul din Piata Victoriei, a anuntat, sambata, intr-o conferinta de presa, purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Romane, Marius Militaru.

Potrivit acestuia, 70 dintre cele 452 de persoane au fost transportate la spital, iar 11 dintre ele sunt jandarmi.

„Printre ei se afla si colega noastra batuta cu bestialitate, al carei diagnostic de prezentare la unitatea militara a fost de suspiciune fractura de coloana cervicala”, a afirmat Militaru.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago