politica

Razbunarea PSD. La trei zile dupa alegeri, PSD si Serban Nicolae forteaza adoptarea unei legi foarte periculoase pentru societatea civila

Un grup de zece ONG-uri atrage atentia ca o initiativa a deputatului PSD Liviu Plesoianu, foarte periculoasa pentru societatea civila, a fost adoptata de Comisia Juridica a Senatului. Comisia este dominata de reprezentanti ai PSD si ALDE.

Initiativa urmareste ca ONG-urile sa poata fi desfiintate daca ‘un alt scop decat cel pentru care s-a constituit’. Plesoianu a sustinut de mai multe ori ca protestetele anti-PSD au fost puse la cale de organizatii finantate din strainatate sau de catre ‘statul paralel’.

‘La 3 zile de la alegerile la care romanii au exprimat un mesaj clar in favoarea democratiei si destinului european al Romaniei, Comisia Juridica a Senatului a intocmit Raport de admitere pentru Propunerea legislativa pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociatii si fundatii (L 169/2019), initiata de dl. Deputat Liviu Plesoianu. Noi, organizatiile neguvernamentale semnatare ale scrisorii publice adresate astazi liderilor grupurilor parlamentare (scrisoarea, in anexa) consideram ca prin aceasta decizie, Comisia juridica a Senatului promoveaza netransparent o initiativa care urmareste sa restranga spatiul de actiune civica si libertatile fundamentale ale cetatenilor. Printre altele, propunerea legislativa aduce o noua prevedere: dizolvarea organizatiei atunci cand aceasta urmareste ‘un alt scop decat cel pentru care s-a constituit’, ce presupune o evaluare subiectiva si lasa loc de abuz sau hartuire.

Totodata, organizatiile semnatere considera ca prin promovarea legislatiei restrictive pentru ONG-uri – exista in parlament mai multe astfel de propuneri legislative – puterea politica are scopul de a izola ONG-urile si alte grupuri civice in comunicarea cu autoritatile publice, de a slabi capacitatea organizatiilor de a reprezenta interese ale comunitatilor in relatie cu institutiile publice, precum si de a apara drepturi ale cetatenilor sau cauze pe care statul le ignora cu buna stiinta’, se afirma intr-un comunicat transmis redactiei aktual24.ro.

Scrisoarea integrala:

Ref: Raportul de admitere pentru Propunerea legislativa pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociatii si fundatii (L 169/2019)

In atentia:

Domnului Serban Nicolae
Lider al Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat

Domnului Florin Citu
Lider al Grupului parlamentar al Partidului National Liberal

Domnului Adrian Wiener
Lider al Grupului parlamentar al Uniunii Salvati Romania

Domnulu Daniel-Catalin Zamfir
Lider al Grupului parlamentar al Aliantei Liberalilor si Democratilor

Domnului Cseke Attila-Zoltan
Lider al Grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din Romania

Spre stiinta: membrilor Comisiei Juridice, de numiri, disciplina, imunitati si validari

Senatul Romaniei

Stimata doamna,
Stimati domni,

Am fost consternati sa constatam ca pe data de 29 mai 2019 Comisia Juridica a Senatului a intocmit Raport de admitere pentru Propunerea legislativa pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociatii si fundatii (L 169/2019), initiata de dl. Deputat Liviu Plesoianu. La doar trei zile de la momentul electoral in care cetatenii au transmis un mesaj clar, incontestabil, pentru destinul european al Romaniei, Comisia Juridica promoveaza netransparent aceasta initiativa care urmareste sa restranga spatiul de actiune civica si libertatile fundamentale ale cetatenilor.

Propunerea legislativa introduce o serie de criterii noi in baza carora o asociatie sau fundatie poate fi dizolvata. O buna parte a prevederilor propunerii legislative sunt redundante. Cea mai mare parte a faptelor care conduc la dizolvarea unei organizatii, conform propunerii legislative, sunt deja reglementate de Codul Penal sau alte legi, asa cum se constata chiar in punctul de vedere al Guvernului sau in cel al Consiliului Economic si Social. In acelasi timp, o prevedere precum dizolvarea organizatiei atunci cand aceasta urmareste “un alt scop decat cel pentru care s-a constituit”, presupune o evaluare subiectiva si lasa loc de abuz sau hartuire.

Amintim ca membrii Comisiei Juridice care au votat pentru raport de admitere, au ignorat chiar avizul negativ al colegilor lor din Comisia pentru Drepturilor Omului.

Noi, organizatiile semnatare, interpretam raportul de admitere ca fiind o noua incercare de a afecta libertatea de asociere si spatiul civic de participare pe care il au la dispozitie cetatenii Romaniei si invitam membrii Senatului sa respinga propunerea legislativa la momentul la care aceasta va ajunge pe agenda plenului Senatului.

De asemenea, ii invitam pe membrii legislativului care reprezinta coalitia aflata la guvernare sa accepte ca o buna parte din esecul ultimului scrutin electoral se datoreaza si modului in care au antagonizat o buna parte a societatii, luand decizii impotriva principiilor democratiei si statului de drept.

Dezbaterea proiectului de lege, ca de altfel intreaga activitate a Comisiei Juridice a Senatului, este marcata de opacitate. Comisia nu publica niciodata minutele sedintelor si nu informeaza despre pozitionarea membrilor si votul fiecaruia. Niciodata nu este clar care sunt proiectele de lege de pe agenda ce vor fi efectiv discutate intr-o sedinta, si Comisia nu invita pro-activ actorii sociali interesati direct de un proiect sau altul. Faptul ca acest proiect de lege a fost dezbatut de membrii comisiei fara ca acestia sa discute cu organizatii neguvernamentale reprezinta o sfidare la adresa cetatenilor ce s-au prezentat in numar mare la vot si a societatii in ansamblul ei.

Semnatari

Centrul pentru Inovare Publica
CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publica
APADOR-CH, Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania, Comitetul Helsinki
Asociatia CIVICA
Centrul FILIA
Asociatia pentru Tehnologie si Internet ApTI
Asociatia Civica Militia Spirituala
Atlatszo Erdely Egyesulet/Asociatia Transilvania Transparenta
Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile
ActiveWatch

Urmareste-ne si pe:
Ovidiu Albu

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago