Razboiul gazului in Republica Moldova. Transnistria anunta ca vrea sa importe mai mult gaz din Rusia
Regiunea separatista pro-rusa a Republicii Moldova, Transnistria, a declarat ca are nevoie de mai mult gaz natural rusesc pentru functionarea industriei, in contextul in care aprovizionarea si costurile apar ca probleme electorale, informeaza Reuters, citata de Agerpres.
Republica Moldova a depins mult timp de Rusia pentru gaz, dar anul trecut si-a satisfacut necesarul de pe pietele europene, lasand toate gazele disponibile de la gigantul rus Gazprom regiunii separatiste din estul tarii.
Presedinta pro-europeana Maia Sandu, care denunta razboiul Rusiei in Ucraina, a evidentiat trecerea la gazul european drept un element in eforturile sale de a abandona mostenirea sovietica a tarii si a adera la Uniunea Europeana. Maia Sandu candideaza pentru realege intr-un scrutin programat spre sfarsitul anului 2024.
Razboiul lansat de Rusia in Ucraina, in februarie 2022, a limitat aprovizionarea zilnica a Gazprom la 5,7 milioane de metri cubi.
„Cantitatile din ultimii doi ani sunt insuficiente pentru a asigura necesarul de gaze naturale al Transnistriei in timpul iernii”, a declarat joi ministrul dezvoltarii economice din regiune, Serghei Obolonik. Furnizarile au satisfacut cererea din partea gospodariilor si a centralei electrice care produce 80% din energia electrica utilizata in zonele controlate de guvern ale Republicii Moldova. Dar Obolonik a spus ca nu este suficient pentru functionarea unei fabrici de ciment si altei care produce de materiale pentru constructii.
Declaratia lui Obolonik a coincis cu o dezbatere in partea controlata de guvern a R. Moldova cu privire la beneficiile trecerii de la gazul rusesc la cel european.
Ministrul Energiei de la Chisinau, Victor Parlicov, a declarat saptamana aceasta la postul public de televiziune ca tara isi poate relua aprovizionarea de la Gazprom mai tarziu in cursul acestui an, daca pretul va fi acceptabil. El a mai spus ca prin cumpararea de pe pietele europene in 2023 a economisit 60 de milioane de euro in comparatie cu achizitiile de gaze rusesti. Cumpararea de gaz in viitor din Rusia, a spus el, depinde de pret si astfel de achizitii nu ar incalca sanctiunile occidentale impuse Rusiei in urma razboiului din Ucraina.
Seful companiei nationale de gaze Moldovagaz, Vadim Ceban, a mai sugerat ca R. Moldova ar putea reveni la gazul rusesc in luna mai, cand cererea de gaze va scadea. Insa Veacelsav Platon, un om de afaceri din R. Moldova care locuieste in Marea Britanie, a declarat saptamana aceasta ca un audit pe care l-a comandat a constatat ca tara a pierdut 70 de milioane de euro platind furnizorilor europeni preturi peste nivelul pietei.
Expertii sugereaza ca R. Moldova si enclava sa separatista ar putea imparti din nou aprovizionarea furnizata de Gazprom. Transnistria nu si-a platit aprovizionarea de ani de zile, iar Gazprom nu a cautat sa incaseze restantele.