Categories: news

Rasturnare de situatie in cazul „Cumintenia Pamantului”. Cei care au donat isi pot cere banii INAPOI

Guvernul a reglementat in sedinta de miercuri posibilitatea celor care au dat bani pentru opera de arta „Cumintenia Pamantului” de a solicita in scris Ministerului Culturii restituirea sumelor donate, in termen de 40 de zile de la intrarea in vigoare a legii de aprobare a ordonantei care vizeaza achizitionarea lucrarii lui Constantin Brancusi.

De asemenea, Executivul anunta ca un acord cu proprietarii „Cuminteniei Pamantului” stabileste un nou termen de incheiere a contractului de vanzare-cumparare pentru data de 20 decembrie 2016.

Potrivit unui comunicat al Guvernului transmis vineri AGERPRES, s-a reglementat si situatia in care nu vor putea fi identificati toti donatorii sau in care acestia nu isi vor exercita optiunea privind restituirea sumelor donate.

Totodata, Executivul a stabilit si felul in care se va constitui Fondul ‘Brancusi’, care va fi gestionat de Administratia Fondului Cultural National (AFCN), in vederea achizitionarii de opere de arta contemporana si bunuri culturale apartinand patrimoniului cultural national mobil. Prin decizia Executivului, au fost stabilite, totodata, si sursele de venituri pentru Fondul ‘Brancusi’, a destinatiei acestora si a mecanismelor referitoare la parteneriatele cu alte persoane juridice care doresc sa sprijine demersul AFCN.

Conform Guvernului, aceste amendamente au fost formulate de Ministerul Culturii „la proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr.10/2016 privind stabilirea masurilor necesare in vederea asigurarii resurselor financiare pentru achizitionarea ‘Cuminteniei Pamantului'”, proiect adoptat tacit de Senat si aflat in dezbaterea Comisiei pentru cultura si a Comisiei pentru buget de la Camera pentru elaborarea raportului comun.

„Dupa acest raport, procedural, singura etapa ramasa este votul in plen. Curtea Constitutionala a decis in mai multe randuri ca, in momentul in care un proiect de lege se afla in proces de legiferare la camera decizionala, Guvernul nu poate folosi modalitati extraordinare de legiferare delegata, ci trebuie sa staruie pentru finalizarea proiectului din Parlament. In contextul in care proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 10/2016 se afla intr-o etapa atat de avansata in camera decizionala si tinand seama de jurisprudenta relevanta a Curtii Constitutionale, s-a stabilit ca propunerea de amendamente la legea de aprobare a OUG nr. 10/2016 sa fie elaborata de Ministerul Culturii, aprobata ulterior de Guvern si inaintata Camerei Deputatilor (ceea ce s-a intamplat in aceasta dimineata)”, explica Guvernul.

Amendamentele au fost insotite de o scrisoare adresata Camerei Deputatilor, cu solicitarea de a adopta cu celeritate legea, avandu-se in vedere termenul agreat de catre proprietari, dar si amendamentul din Comisia de cultura, in sensul achizitionarii operei.

Guvernul mai informeaza, de asemenea, ca in contextul finalizarii campaniei de subscriptie publica, in urma careia nu s-a strans suma necesara cumpararii operei de arta, s-au purtat discutii cu proprietarii in vederea prelungirii termenului de finalizare a aceste proceduri.

Acordul proprietarilor stabileste un nou termen de incheiere a contractului de vanzare-cumparare pentru data de 20 decembrie 2016, mai anunta Executivul.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago