news

Rares Bogdan, veste privind „adevarul” despre 10 august: „Va arunca in aer scena politica si publica din Romania. Va fi devastator”

Rares Bogdan anunta ca „adevarul” despre cele intamplate pe 10 august la Bucuresti „va arunca in aer scena politica si publica din Romania”. Gunther Krichbaum, presedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, a declarat la Bucuresti ca „stim exact ce dispozitive au fost dislocate, de unde au fost aduse, ca nu erau doar din Bucuresti”.

„Adevarul despre ‘mineriada’ Jandarmilor coordonati de liderul stangii politice retrograde va arunca in aer scena politica si publica din Romania. Va fi devastator pentru toti cei care au ascultat si urmarit plasa de paianjen manipulatoare aruncata peste mintile unor oameni de buna credinta sau inregimentati in relele stangii. Adevarul va iesi la iveala! Tot ce am spus noi la ‘Jocuri de Putere cu Rares Bogdan’ veti vedea ca a fost adevarul pur. #continuam #impreuna #dreptate #nucedam”, a scris Rares Bogdan pe Facebook.

Gunther Krichbaum, presedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, a declarat intr-un interviu pentru Deutsche Welle, in urma vizitei la Bucuresti, ca este „complet gresit” si „complet stramb” sa compari interventia jandarmilor din 10 august cu modul in care au actionat fortele de ordine la protestele din Franta. El a cerut „identificarea si pedepsirea faptasilor din spatele faptasilor”.

Intrebat despre declaratiile premierului Dancila, care a spus ca si Germania si Franta ar trebui sa fie astfel monitorizate, pentru ca si acolo exista coruptie, Gunther Krichbaum a reactionat transant.

„Trebuie sa ai grija, cand faci comparatii, sa nu fie strambe. Fiecare incalcare a legii, in orice tara, este deja in plus. Vorbim insa despre o alta cantitate si alta calitate. Stiu, de exemplu, ca ministrul dumneavoastra de Interne compara protestele din 10 august anul trecut cu cele ale vestelor galbene din Franta. Complet gresit! Complet stramb! Franta este o tara in care statul de drept functioneaza, in care independenta justitiei este respectata. In Romania nu e cazul. Aici apar modificari in legislatie cu dedicatie pentru protectia unor politicieni corupti, pentru a-i scapa de pedepse. Aceasta nu mai este o democratie, ci o democratie controlata, care nu corespunde cadrului Uniunii Europene. Astfel de cazuri exista si cu atat mai mult trebuie prelungita existenta MCV. Ar fi de dorit sa poata sa dispara de pe o zi pe alta, dar pentru asta ar trebui sa dispara si motivul existentei sale”, a spus Gunther Krichbaum pentru DW.

El a tinut sa dea asogurari ca Germania cunoaste exact ce s-a intamplat la 10 august si a cerut „identificarea si pedepsirea faptasilor din spatele faptasilor”.

„Secretarul de stat care a reprezentat-o la intalnirea cu noi pe doamna ministru ne-a dat asigurari ca fiecare caz este investigat, ca anchetele sunt in derulare, inclusiv cele ce privesc Jandarmeria. A incercat sa-mi spuna ca la acea actiune au participat exclusiv jandarmi normali. Mi-am permis sa ii spun ca stim exact ce dispozitive au fost dislocate, de unde au fost aduse, ca nu erau doar din Bucuresti. Si sper ca Guvernul a inteles asta. Si-mi doresc – pentru cei care nu au facut altceva decat sa-si exercite dreptul civil de a demonstra pentru opiniilor lor – ca toate aceste abuzuri sa fie rapid clarificate iar responsabilii sa fie pedepsiti. Si nu doar prin gasirea unor acari Paun, ci si prin identificarea si pedepsirea faptasilor din spatele faptasilor”, a mai spus oficialul german.

Urmareste-ne si pe:
Ioana Hurdea

Share
Published by
Ioana Hurdea

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago