Scriitorul Radu Paraschivescu are un mesaj dur la adresa postului Digi24 dupa ce acesta a creat un filmulet de promovare in care l-a inclus si pe el. Paraschivescu aduce aminte modul in care acest post l-a dat afara.
„Digi24 va implini zece ani la 1 martie 2022. Intr-un filmulet de anuntare a aniversarii, apar si eu pret de doua secunde decupate din ‘Da-te la o carte’, iar sub mine e trecut cuvantul ‘excelenta’.
Context: la inceputul lui martie 2019, Digi24 opreste unilateral colaborarea cu mine, invocand motive care ar face sa rada o testoasa prepubescenta. Postul decide sa nu-mi plateasca opt editii lucrate in contul lunii martie fiindca nu se vor difuza (decizia nedifuzarii apartine exclusiv conducerii postului). Pe 1 mai 2019, Digi24 ma scoate si de pe site-ul unde imi publicam articolele, pe motiv de neclaritati in contract (neelucidate nici pana azi). Iar acum ma plaseaza in acest filmulet, lovit brusc de amnezie si gata sa ciuguleasca un pic de imagine. Ma declar scarbit de acest tip de ipocrizie”, a scris Paraschivescu pe Facebook.
In noiembrie 2021, Radu Paraschivescu i-a returnat presedintelui Iohannis decoratia primita in februarie 2020. Informatia a fost data publicitatii de politologul Vladimir Tismaneanu, dupa ce si actorul Marius Manola a anuntat ca ii returneaza decoratia lui Iohannis.
„Nu comit nicio indiscretie cand scriu ca prietenul meu real si virtual, scriitorul, eseistul si traducatorul Radu Paraschivescu si-a predat decoratia luni. Nici el, nici Marius Manole nu depind de bugetul statului asa cum decid sa-l administreze, arbitrar, abuziv si punitiv, marionetele lui Iohannis, diversii Citu, Ciuca si Ciolacu. Este vorba aici de coloana vertebrala, de onoare si, da, de bun simt. Ceea ce se configureaza acum in Romania este mai mult decat o coalitie. Se produce o unificare a mafiilor. Sub steagul atotbiruitor rapacitatii, al cupiditatii, al lipsei de rusine…”, a anuntat Vladimir Tismaneanu.
Decorat cu Ordinul Meritul Cultural in grad de Cavaler (sectiunea Literatura), in februarie 2020, Paraschivescu a anuntat in octombrie ca intentioneaza sa ii returneze medalia lui Iohannis.
„Vreau s-o dau inapoi. E pur si simplu o atitudine pe care simt ca trebuie sa o am. Simt ca e un gest pe care trebuie sa il fac pentru ca, dupa parerea mea, nu trebuie sa mai tin obiectul acela la mine in casa. M-a suparat pentru ca l-am creditat prin vot (pe Klaus Iohannis – n.r.). Si nu doar prin vot. Si am spus ca lucrurile pe care le face sunt lucruri bune. Chiar au fost, pana la un punct.
M-am facut ca uit, desi nu am uitat, ca el e fostul viitor premier al USL-ului, premierul GRIVCO, incardasit cu Dan Voiculescu, cu Victor Ponta si alti domni de bine. Si am tot spus ca omul are dreptul la a doua sansa si ca va fi un om reformat din punct de vedere moral si va conduce bine lucrurile.
Povestea pe care domnia sa, impreuna cu clasa politica, o arata de cateva luni incoace ma face sa iau in calcul foarte serios restituirea decoratiei. Ce se intampla cu noi in ultimele luni, nu cred ca ne mai da dreptul sa ne numim o tara. Ne numim suprafata, ne numim teritoriu. Pentru ca tara, in momentele grele, se aduna. Si locuitorii ei au o forma de solidaritate. Acum, de cand cu pandemia asta, suntem un teritoriu populat de doua triburi: tribul vaccinatilor si tribul nevaccinatilor. Triburile astea doua isi dau in cap, se agreseaza in toate felurile posibile si in toate mediile posibile”, a spus Radu Paraschivescu la Digi FM.
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…