externe

Putin neaga vehement: „Armata noastra nu loveste niciun loc de infrastructura civila. Nimeni nu trage, la noi, asa, la intamplare”

Presedintele Vladimir Putin a respins, joi, intr-o conferinta de presa, responsabilitatea armatei ruse intr-un atac care a ucis cel putin 18 persoane, conform Kievului, intr-un centru comercial aglomerat din Kremenciuk, in Ucraina.

”Armata noastra nu loveste niciun loc de infrastructura civila. Avem toate posibilitatile de a sti ce si unde este”, a declarat presedintele Putin la Asgabad.

”Nimeni nu trage, la noi, asa, la intamplare. In mod normal asta se face in baza datelor de la informatii despre tinte” si cu ”arme de inalta precizie”, a sustinut el.

”Sunt convins ca, de aceasta data, totul s-a facut exact in acest fel”, a subliniat Putin.

Atacul asupra centrului comercial din Kremenciuk a provocat cel putin 18 morti si zeci de raniti si disparuti. Rusia neaga ca a vizat o tinta civila, sustinand ca a bombardat un depozit de arme.

Momentul in care racheta ruseasca a lovit mall-ul.

Pe retelele de socializare din Ucraina au aparut imagini teribile inregistrate in Kremenciuc in momentul in care rachetele Rusiei au lovit un mall in care se aflau numerosi oameni.

Imaginile de mai jos au fost inregistrate intr-un parc aflat la 500 de metri de mall-ul lovit de rachetele Rusiei. In parc erau numerosi copii si tineri, acestia au inceput sa fuga panicati cand rachetele au inceput sa explodeze in jur. De spaima, un adolescent s-a aruncat in lacul din parc. In imagini apare si un barbat care incearca disperat sa salveze un copil, ascunzandu-se dupa un copac.

Ministerul rus al Apararii a declarat marti ca fortele sale au tras rachete impotriva unui depozit de arme in orasul ucrainean Kremenciuk, dupa care explozia ulterioara a munitiei a declansat un incendiu intr-un centru comercial vecin, relateaza Reuters.

Cel putin 16 persoane au fost ucise luni in ceea ce Kievul afirma ca a fost o lovitura de rachete rusesti impotriva unui centru comercial aglomerat din Kremenciuk, si pe care G7 a numit-o crima de razboi rusa.

„In Kremenciuk, fortele ruse au lovit un depozit de arme primite din Statele Unite si Europa cu armament aerian de inalta precizie. Ca urmare a loviturii de precizie, armele si munitiile de fabricatie occidentala concentrate in depozit (…) au fost atinse”, a declarat ministerul de la Moscova intr-o postare pe canalul sau de Telegram.

„Detonarea munitiei depozitate pentru arme occidentale a provocat un incendiu intr-un centru comercial nefunctional situat langa depozit”, a adaugat ministerul rus.

Urmareste-ne si pe:
Victor Gheja

Share
Published by
Victor Gheja

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago