news

PSD vrea sa scape de Arafat. Seful DSU confirma ca este in relatii proaste cu Rafila, cu ceilalti sefi are „relatii excelente”

Seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, Raed Arafat, a afirmat, vineri seara, ca institutia pe care o conduce are atributii stabilite prin lege si niciodata ”nu se baga peste Ministerul Sanatatii”, acesta fiind cel care stabileste politicile de sanatate publica. ”DSU nu este un om”, a afirmat Arafat, precizand ca rolul DSU este de a colecta propunerile specialistilor, de a intocmi proiectul de hotarare a CNSU si de a prezenta in sedinta aceste lucruri.

Raed Arafat a declarat, vineri seara, la Digi 24, ca atributiile DSU sunt stabilite prin lege.

”DSU nu se baga peste Ministerul Sanatatii. Stabilirea politicilor de sanatate publica (…) toate se fac impreuna cu INPS si MS, deci nu se fac de catre DSU. DSU este entitatea care preia, intocmeste proiectul de hotarare al CNSU, se discuta cu toti in CNSU”, a declarat Arafat, citat de news.ro.

Acesta a explicat ca ministrul Sanatatii este membru al CNSU si, daca considera necesar, poate oricand bloca o decizie. De asemenea, Arafat a precizat ca daca o decizie a CNSU ar putea avea impact in sfera Ministerului Mediului, Ministerului Transporturilor sau a oricarui alt minister, documentul se trimite ministrului respectiv si se lucreaza cu oamenii din ministerul respectiv.

”DSU nu este un om, este o entitate foarte consistenta de oameni – trei directii – care fiecare lucreaza, isi face treaba lui, fiecare are rolul lui si exista un sef al DSU, dar asta nu inseamna ca acesta joaca totul, un joc”, a mai declarat Arafat.

”Astazi ce a fost? A iesit o stire care nimeni nu stie de unde a venit, ca Arafat a mers la Guvern si a propus sa se testeze toata lumea. Arafat nu a propus, INSP a propus, dar eu am citit si am spus clar ca informatia provine de la INSP, nu de la creierul lui Arafat”, a mai afirmat Arafat.

Acesta a explicat ca rolul DSU in coordonarea operativa a pandemiei este esential, iar sistemul functioneaza foarte bine, asa cum, de altfel functioneaza in intreaga lume.

”Daca deranjeaza seful – pastrezi sistemul, scapi de om”, a afirmat Arafat.

Arafat a afirmat, insa, ca nu are nicio informatie cum ca s-ar dori schimbarea sa si sustine ca are o comunicare buna cu premierul.

”Cu premierul, relatia de lucru este excelenta, cu ministrul nostru este excelenta, cu domnul Rafila discut, nu e nicio problema”, a mai afirmat Arafat.

Ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila a declarat, vineri, ca in sedinta de Guvern s-a discutat despre propunerea Centrului European de Control al Bolilor, care recomanda testarea tuturor persoanelor care calatoresc in spatiul Uniunii Europene cu un test PCR, incat sa reduca riscul de transmitere a acestei noi tulpini OMICRON, el aratand ca nu a existat niciun conflict cu Raed Arafat si ca trebuie vazut daca o astfel de masura poate fi aplicata, tinand cont si ca este perioada sarbatorilor de iarna.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago