news

Probele de competenta de la Bac ar putea fi suspendate si echivalate cu notele obtinute pe parcursul liceului. Ministrul Educatiei anunta ce se intampla daca greva se prelungeste

Ministrul Educatiei, Ligia Deca, a anuntat, marti, ca probele de competenta de la Bacalaureat, care ar trebui sa inceapa luni, ar putea fi suspendate si echivalate cu notele obtinute de elevii de clasa a XII-a in timpul liceului, daca greva profesorilor va continua.

„Putem echivala probele de competente cu notele de pe parcursul liceului”, a declarat Ligia Deca la Europa FM. Ea a precizat ca aceasta masura a mai fost aplicata in timpul pandemiei.

„Nu cred ca este o solutie ideala, cred ca trebuie date acele probe, dar daca vom ajunge in acea situatie vom merge pe solutii pe care le-am mai testat deja”, a precizat Deca.

Anterior, intr-o conferinta de presa, Deca a anuntat ca sunt luate in calcul mai multe masuri legate de examene.

”Daca ajungem la concluzia ca nu exista suficienta resursa umana pentru a organiza aceste examene vom anunta care sunt masurile pe care ministerul le ia in calcul. Avem deja niste scenarii, dar nu as dori sa speculez. Dorinta noastra, a tuturor, si rugamintea noastra ar fi sa putem sa tinem probele la datele anuntate pentru ca toti elevii sa poata sa mearga mai departe pe parcursul pe care si l-au ales”, a spus Ligia Deca.

Ea a mentionat ca nu se doreste prelungirea perioadelor de examen: ”Cred ca este de dorit sa nu impingem nici cursurile, nici probele de examen mai mult in perioada verii, din motive obiective, care tin de temperaturi, de stresul pe care, ma rog, l-ar putea suferi copiii”.

In plus, ministrul Educatiei a mentionat ca institutia pe care o conduce va lua toate masurile necesare pentru ca anul scolar sa fie finalizat in conditii bune pentru toti elevii, indiferent de clasa pe care o termina.

”Pentru celelalte clase, suntem inca in parcursul scolar, cursurile se finalizeaza pe 16 iunie. Vor putea exista recuperari in contextul anului scolar, iar pentru eventuala materie neparcursa se pot reface planificarile pentru anul urmator. Clasele terminale oricum au finalizat materia de predat, ei finalizau mai devreme, intrau deja in perioada de recapitulari. Celelalte clase pot sa recupereze prin refacerea planificarilor pe anul urmator”, a adaugat Deca.

Urmareste-ne si pe:
Lavinia Popa

Share
Published by
Lavinia Popa

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago