Premierul Orban ii raspunde lui Ion Iliescu: „Numai vinovatii vor uitarea unor asemenea crime”
Guvernul Romaniei marcheaza, duminica, printr-un eveniment organizat la Ateneul Roman, implinirea a 30 de ani de la Revolutie, in prezenta presedintelui Klaus Iohannis.
Premierul Ludovic Orban a spus ca este āmodestaā contributie a Guvernului la rememorarea acelor evenimente care au dus la caderea comunismului. Presedintele Klaus Iohannis a afirmat ca āeroii au transformat un vis in realitateā, murind pentru libertatea pe care nu au apucat sa traiasca.
Premierul Ludovic Orban a spus ca, prin acest eveniment, āGuvernul incearca sa aduca o modesta contributie la marcarea celui mai eroic momentā.
āAceste figuri, aceste gesturi, amintirea acelor fluvii umane care au asaltat institutiile corupte ale statului totalitar ne vorbesc fara tagada de adevaratul spirit din decembrie 1989. Acest spirit este unul revolutionar, oricate umbre ar incerca sa arunce asupra sa manipulatorii si profitorii politici care s-au grabit sa deturneze elanul revolutionar, sa-l discrediteze si sa foloseasca in scopuri proprii. Cei care au trait Revolutia romana stiu ce au trait, ce au gandit, de ce au iesit pe strazi, de ce si-au riscat viata zi si noapte in fata gloantelor. Pe ei trebuie sa ii punem in panteonul national.
Vocilor care cer sa intoarcem spatele adevarului Revolutiei le raspund raspicat: numai vinovatii vor uitarea unor asemenea crime, numai vinovatii sa ascunda adevarul. Romania vrea sa ramana de partea adevarului si a dreptatii, vrea onoreze eroii Revolutiei si dorim sa le face dreptate eroilorā, a declarat Ludovic Orban
āIn aceste zile, am vazut ca amintirea Revolutiei a ramas vie si in memoria Europei care cere alaturi de noi adevar si dreptateā, a mai spus Orban.
Ion Iliescu: āEste momentul sa incetam sa cautam vinovatiā
Fostul presedinte Ion Iliescu a scris recent, intr-o postare pe blogul sau intitulata āTrei decenii de la Revolutieā, ca āeste momentul sa incetam sa cautam vinovatiā.
āRomania s-a schimbat mult in ultimii treizeci de ani. Si, cu toate greselile, si esecurile, schimbarea a fost una in bine. Binele nu este nici atat de mare, precum ni-l dorim, dar nici atat de mic pe cat ne place sa spunem. Binele este opera colectiva, asa cum Revolutia si schimbarile care au insotit-o au fost opera colectiva.
Este momentul sa incetam sa cautam vinovati in orice situatie in care este nevoie de solutii. Sa ne asumam responsabilitati, ca niste cetateni constienti de drepturile, libertatile si obligatiile noastreā, a scris Ion Iliescu, printre altele, pe blog.
Postarea vine in conditiile in care el este inculpat pentru crime impotriva umanitatii in Dosarul Revolutiei.
Ion Iliescu a mai scris si ca āRevolutia Romana a fost un mare moment de demnitate al poporului roman. Si ne lasa o mostenire: democratia, care insa nu este un dat. Pentru ea trebuie luptat permanent. Pentru ca stim ce inseamna lipsa ei. Si nu putem accepta revenirea la totalitarism. La fel de periculos este procesul de golire de continut a democratiei, marginalizarea institutiilor ei fundamentale, Parlamentul, in special, transformarea partidelor politice intr-un soi de spectatori, menite doar sa dea impresia de pluralism politic, si, ceea ce nu putem accepta, deposedarea poporului de suveranitatea sa, prin anularea, pe diverse cai, a votului sau.
Ne aflam intr-un moment critic in dezvoltarea regimului politic romanesc. Si el nu are cum sa nu se reflecte in plan economic si socialā.