politica

Premierul Ciuca, de Ziua libertatii presei: „Dreptul jurnalistilor de a-si face meseria trebuie sa ramana intangibil. Sustin jurnalismul independent si siguranta jurnalistilor”

Informarea publicului este vitala, mai ales in perioade cum a fost pandemia sau cum este contextul actual, creat de invazia rusa din Ucraina, mass-media avand un rol crescand in acest sens, dar si o responsabilitate majora in diseminarea echilibrata a informatiilor catre publicul larg, afirma premierul Nicolae Ciuca, marti, intr-un mesaj transmis de Ziua mondiala a libertatii presei.

„Contextul in care marcam Ziua mondiala a libertatii presei aduce in prim-plan rolul mass-media in corecta informare a publicului si pentru combaterea dezinformarii, in stransa legatura cu transformarile si provocarile pe care le-au adus evolutiile tehnologiei digitale si in sfera jurnalismului. Libertatea si pluralismul mass-media inseamna garantarea libertatii de exprimare si a liberului acces la informatie, drepturi fundamentale ale oricarui cetatean intr-o democratie consolidata si un stat de drept functional. Respectarea libertatii de exprimare, a dreptului la opinie si la informare implica responsabilitatea tuturor institutiilor statului si un efort coerent si sustinut pentru a proteja drepturile garantate prin Constitutia Romaniei”, subliniaza seful Executivului.

El isi exprima convingerea ca „nu exista democratie fara libertatea presei, iar dreptul jurnalistilor de a-si face meseria trebuie sa ramana intangibil”.

„Impreuna cu intreaga echipa guvernamentala sustin total libertatea presei, dreptul la opinie si la informarea corecta a cetatenilor, pozitie pe care am exprimat-o, de fiecare data, prompt si transant. In egala masura, condamnam ferm orice incercare de intimidare sau de influentare a modului in care un jurnalist sau redactie din Romania isi exercita drepturile constitutionale de libera exprimare. A fi jurnalist inseamna a fi in slujba adevarului si a interesului public. Am tot respectul pentru oamenii din aceasta breasla, care isi fac munca profesionist, obiectiv si responsabil, multi chiar in zone de conflict, expusi pericolelor, pentru ca cetatenii sa fie la curent cu evolutiile de interes public. Sunt calitati pe care le-am apreciat intotdeauna si consider de neacceptat ca acestea sa transforme jurnalistii in tinta amenintarilor sau a unor atacuri”, precizeaza prim-ministrul.

Nicolae Ciuca arata ca „informarea publicului este vitala, mai ales in perioade cum a fost pandemia sau cum este contextul actual, creat de invazia rusa din Ucraina, mass-media avand un rol crescand in acest sens, dar si o responsabilitate majora in diseminarea echilibrata a informatiilor catre publicul larg”.

„Sustin jurnalismul independent si siguranta jurnalistilor. Cu buna-credinta, implicare in slujba adevarului, profesionalism si obiectivitate, am incredere ca putem reusi impreuna sa combatem incercarile de dezinformare, diversiune, dezbinare si incitare la ura alimentate pe fondul actual al crizei post-pandemice si de securitate. La Multi Ani tuturor jurnalistilor”, transmite premierul Nicolae Ciuca.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago