externe

Premierul britanic Rishi Sunak ameninta ca guvernul sau „va strange surubul” in privinta imigratiei ilegale

Cu cateva luni inaintea alegerilor legislative, guvernul conservator britanic a anuntat luni ca va „strange surubul” in problema imigratiei legale, prin cresterea salariului minim cerut pentru a lucra in Regatul Unit si anularea facilitatii oferite lucratorilor migranti din sectorul sanitar de a-si aduce familia, relateaza AFP si Reuters, citate de Agerpres.

Guvernul condus de Rishi Sunak, devansat semnificativ in sondaje de opozitia laburista, se straduieste sa afiseze fermitate in eforturile de a reduce imigratia, atat pe cea legala, cat si pe cea ilegala, toate acestea pe fondul promisiunii de a „relua controlul” asupra frontierelor via Brexit.

Ministrul de interne, James Cleverly, a promis astfel luni in parlament „cea mai importanta reducere” de pana acum a imigratiei nete: „in anii viitori vor putea veni in Regatul Unit cu 300.000 de persoane mai putin fata de anul trecut”, a anuntat seful Home Office.

Acesta a anuntat totodata o crestere a salariului minim necesar pentru obtinerea unei vize de lucru la 38.700 de lire sterline (45.160 euro) – ceea ce este comparabil cu salariul median cu norma intreaga – de la 26.200 de lire in prezent, deci o majorare de 47%.

De asemenea, desi nu sunt vizati de acest prag, salariatii din sectorul sanatatii nu-si vor mai putea aduce familiile in Marea Britanie, ceea ce starneste ingrijorare in randul organizatiilor din sector.

NHS providers, organismul care reprezinta furnizorii de servicii medicale din Anglia, a atentionat ca aceste schimbari risca sa descurajeze venirea in Marea Britanie a salariatilor din sectorul acestor servicii, care, a subliniat la randul sau asociatia Care England, a fost „salvat” tocmai de imigratie.

Urmeaza de asemenea sa fie modificata lista meseriilor care duc lipsa de mana de lucru si sa fie creat un dispozitiv pentru a asigura ca migrantii care isi aduc familiile le vor putea intretine, a mai spus ministrul de interne.

Aceste masuri, ce ar trebui sa intre in vigoare primavara viitoare, se adauga celor vizandu-i pe studenti, care din ianuarie nu-si vor mai putea aduce rudele in Regatul Unit, si celei de crestere cu 66% a contributiei pe care o vor avea de achitat strainii pentru a avea acces la sistemul public de sanatate, NHS.

Aceasta din urma suma ar urma sa fie majorata la 1035 de lire (1200 euro), de la 624 lire in prezent, adica in medie 1,3 miliarde de lire in plus pentru serviciile de sanatate din tara, a explicat James Cleverly.

In Camera Comunelor, deputata laburista Yvette Cooper a calificat anunturile ministrului drept „o recunoastere a anilor de esec total din partea acestui guvern conservator”.

Potrivit statisticilor oficiale publicate la sfarsitul lui noiembrie, imigratia neta – diferenta dintre sosirile de cetateni straini si plecari – s-a ridicat anul trecut la 745.000 de persoane, cu mult peste estimarea initiala de 606.000.

Pe langa imigratia legala record din 2022, si sosirile ilegale de migranti via Canalul Manecii in ambarcatiuni precare au luat avant anul trecut, fiind inregistrate 45.000, la care s-au mai adaugat aproape 30.000 de la inceputul anului in curs.

Guvernul britanic a inasprit legislatia privind dreptul de azil si a intarit cooperarea cu alte tari pentru a combate acest fenomen.

Executivul ar urma astfel sa anunte un nou tratat pentru a-i putea expulza catre Rwanda pe migrantii sositi ilegal pe teritoriul britanic, dupa ce proiectul sau de a-i expulza in Rwanda pe solicitantii de azil a fost blocat recent de Curtea Suprema britanica.

Ulterior, Londra a facut demersuri pentru renegocierea acordului cu Rwanda astfel ca acesta sa includa un tratat prin care aceasta din urma se obliga sa nu-i expulzeze pe solicitantii de azil trimisi pe teritoriul ei de Marea Britanie, care era unul din principalele motive de preocupare ale Curtii Supreme.

James Cleverly era asteptat in acest scop marti dimineata in capitala rwandeza Kigali pentru a semna respectivul tratat.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago