externe

Premierul albanez care prezida sedinta ONU l-a pus la punct pe reprezentantul Rusiei: „Retrageti-va imediat trupele din Ucraina si domnul Zelenski nu va mai vorbi la aceasta tribuna!” – VIDEO

Desi potrivit programului convenit, presedintele ucrainean Volodimir Zelenski urma sa ia cuvantul la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU privind invazia Moscovei in tara sa, ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia s-a opus ca aceasta luare de cuvant sa aiba loc la inceputul reuniunii.

Prim-ministrul albanez Edi Rama, in calitate de presedinte al sesiunii tensionate, a raspuns cu o ironie la adresa Moscovei, care a declarat de mult timp ca invazia nu echivaleaza cu un razboi, ci a fost o simpla „operatiune militara speciala”.

„Vreau sa ii asigur pe colegii nostri rusi si pe toti cei prezenti aici ca aceasta nu este o operatiune speciala a presedintiei albaneze”, a declarat Rama, cunoscut pentru un simt al umorului patrunzator, in hohotele de ras din sala.

„Dar exista o solutie pentru acest lucru, domnule ambasador”, a continuat Rama, adresandu-se direct lui Nebenzia: „Daca sunteti de acord, opriti razboiul si presedintele Zelenski nu va mai vorbi la aceasta tribuna”.

Nebenzia s-a enervat si a spus ca sedinta a fost un spectacol prost pus in scena. El l-a criticat pe Rama pentru ca, in opinia sa, a facut declaratii cu incarcatura politica in loc sa actioneze ca un gardian neutru al procedurii.

Dupa sesiune, Zelenski i-a multumit lui Rama pe retelele de socializare, spunand ca albanezul, care este atat artist, cat si fost jucator de baschet, „a aratat lumii cum sa trateze corect Rusia, minciunile si ipocrizia acesteia”.

In incercarea de a-si justifica invazia, Moscova a afirmat ca ambitiile Ucrainei de a se integra in Occident – inclusiv in NATO – reprezinta o amenintare la adresa securitatii nationale a Rusiei, o afirmatie pe care Kievul si aliatii sai o neaga, considerand-o un pretext nefondat pentru a ataca.

Cand i s-a dat cuvantul dupa schimbul de replici, Zelenski a cerut ca Rusiei sa i se retraga dreptul de veto in calitate de unul dintre cei cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate al ONU de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, ca pedeapsa pentru ca a atacat Ucraina.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago