Categories: news

Premiera, CFR este trimisa in judecata de procurori pentru vatamare corporala

Compania Nationala ”Cai Ferate Romane” (CFR) a fost trimisa in judecata pentru vatamare corporala din culpa in cazul unui accident feroviar produs in judetul Hunedoara in 2014, in care unei persoane i-a fost amputata o mana, alte sase persoane fiind implicate. Procurorii au stabilit ca CFR nu a montat indicatoare de orientare pentru calatori, acestia nestiind unde sa astepte un tren, iar statia unde s-a produs accidentul nu era autorizata sa functioneze.

Procurorii Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au finalizat cercetarile si au dispus trimiterea in judecata a Companiei Nationale CFR sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa.

In rechizitoriul intocmit in cauza procurorii au retinut ca, la data de 14 septembrie 2014, in jurul orelor 00.27, in statia de cale ferata Subcetate, din judetul Hunedoara, a avut loc un accident de trafic feroviar, in urma caruia unei persoane i-a fost amputat membrul superior stang.

”Din probele administrate in cauza a rezultat ca, dupa ce s-a informat in prealabil in statie cu privire la linia la care urma sa soseasca trenul pe care il astepta, persoana vatamata s-a deplasat catre linia respectiva, traversand alte trei linii de cale ferata. Din cauza lipsei indicatoarelor de orientare, calatorii nu au vazut platforma pe care trebuiau sa astepte trenul, oprindu-se inainte de a ajunge la aceasta, intre doua linii de cale ferata. Persoana vatamata, impreuna cu alte sase persoane, surprinsa de trecerea simultana a trenului de calatori pe care il astepta pe o linie si a unuia de marfa pe cealalta, din cauza curentilor de aer provocati, s-a dezechilibrat si a cazut la pamant, cu bratul stang peste firul din dreapta al unei linii, astfel incat rotile trenului i l-au amputat. De asemenea, ca urmare a trecerii trenului, alte doua persoane au cazut la pamant, iar celelalte s-au dezechilibrat”, anunta procurorii.

Potrivit acestora, ”accidentul s-a produs ca urmare a faptei inculpatei Compania Nationala CFR S.A. de a nu realiza in statia de cale ferata Subcetate indicatoare de orientare a calatorilor, astfel incat acestia sa poata identifica peroanele si platformele corespunzatoare fiecarei linii de cale ferata, asa cum compania era obligata”.

”Precizam ca, potrivit art. 20 al Regulamentului privind transporturile pe caile ferate din Romania, «Informarea calatorilor despre posibilitatea de orientare in statie, despre trenul care ii intereseaza, precum si despre alte conditii de calatorie se face cu ajutorul indicatoarelor, tablourilor de sosire si de plecare a trenurilor, avizelor scrise, anunturilor prin statia de amplificare sau verbal»”, mai arata procurorii.

Totodata, acestia anunta ca, din probe a rezultat si faptul ca statia CF Subcetate nu detinea autorizatie de functionare si nu a luat masuri specifice suplimentare de prevenire a producerii unor evenimente feroviare, functionand ilegal.

Dosarul a fost trimis, spre solutionare, Judecatoriei Hateg.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago