Categories: news

Ponta, acuzatii GRAVE in scandalul Schweighofer: „Iohannis a fost dezinformat”

Lideri din PNL au avut intalniri private si pe baza functiei publice ocupate anterior cu reprezentanti ai companiei austriace Holzindustrie Schweighofer pe tema proiectului Codului Silvic, dezinformandu-l ulterior pe presedintele Klaus Iohannis, a afirmat liderul PSD, premierul Victor Ponta.

El a precizat ca are informatii concrete legate de aceste intalniri, dar nu a dorit sa prezinte numele acelor liberali, spunand doar ca este convins ca institutiile statului monitorizeaza situatia si vor informa Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) in reuniunea care va analiza si problema Codului Silvic si care a fost programata pentru luna iunie.

Ponta nu a divulgat numele acelor liberali nici cand a fost intrebat daca este vorba de deputatul PNL Lucia Varga, secretar de stat in Ministerul Mediului in 2005-2008 si ministru delegat pentru Ape, Paduri si Piscicultura in Guvernul Ponta din decembrie 2012 pana la iesirea PNL de la guvernare.

Intrebat la B1 TV daca este vorba in acest caz de trafic de influenta, Ponta a raspuns in prima faza „100%”, dupa care a precizat ca nu el este cel care poate face incadrari juridice, insistand insa pe ideea ca liderii liberali au avut intalniri private cu reprezentantii Holzindustrie Schweighofer.

Referitor la scrisoarea primita din partea acestei companii, in care, conform presei, este solicitata scoaterea pragului de 30% din Codul Silvic si este invocata posibilitatea actionarii in instanta a statului roman, premierul a spus ca amenintari din partea firmelor a mai primit in mandatul de prim-ministru, dar nu l-au impresionat.

„Este anormal. Este un mijloc de presiune, dar nu e nici prima, nici ultima firma care-l foloseste”, a spus Ponta, citat de Mediafax.

El a sustinut totodata ca reprezentantii companiei austriece i-au cerut o intrevedere, dar nu a acceptat.

La remarca moderatorilor ca Presedintia a prezentat opinia Consiliului Concurentei, din care rezulta ca aceasta institutie a propus eliminarea pragului de 30% la comercializarea masei lemnoase, Ponta a raspuns: „Nu ati vazut ca oameni din conducerea Consiliului acum lucreaza la Schweighofer?”.

El a adaugat insa imediat ca a lucrat foarte bine cu membrii Consiliului Concurentei, care este o institutie certificata de Uniunea Europeana, si ca nu vrea sa lanseze acuzatii fara probe concrete, precizand insa ca in cazul liderilor liberali care au avut intalniri cu firma austriaca se bazeaza pe lucruri concrete.

Miercuri seara, Presedintia a postat pe site opinia primita, in luna martie, din partea Consiliului Concurentei referitor la proiectul Codului Silvic, in care institutia apreciaza ca limitarea achizitiei/procesarii de masa lemnoasa la 30% este o bariera pe piata comercializarii si propune eliminarea acestui plafon.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago