externe

Politia germana, perchezitii la activistii pentru clima din grupul ecologist Last Generation. Sunt suspectati de actiuni „infractionale”

Politia germana a efectuat perchezitii la domiciliile activistilor pentru clima din cadrul grupului ecologist Last Generation. Acestia sunt acuzati ca au organizat o campanie de strangere de fonduri pentru a finanta actiuni infractionale, scrie Deutsche Welle.

Politia a anuntat miercuri ca a perchezitionat 15 proprietati legate de membri ai grupului ecologist Last Generation, suspectati ca au contribuit la finantarea unei actiuni infractionale.

Perchezitiile au legatura cu o serie de acuzatii aduse impotriva activistilor incepand cu mijlocul anului trecut, au declarat autoritatile.

Biroul de politie al landului Bavaria (BLKA) si Parchetul general din Munchen au anuntat ca ofiterii au efectuat miercuri, incepand cu ora locala 7.00 (05.00 GMT/UTC), perchezitii in proprietati din sapte state din Germania.

Sapte suspecti cu varste cuprinse intre 22 si 38 de ani sunt acuzati de constituirea sau sprijinirea unei organizatii criminale, desi oficialii au precizat ca nu au avut loc inca arestari.

Doi dintre suspecti ar fi planuit sa saboteze un oleoduct care leaga orasul bavarez Ingolstadt de portul Trieste din Italia. Conducta este considerata a fi parte din infrastructura critica in Bavaria.

Suspectii sunt acuzati ca au strans cel putin 1,4 milioane de euro pentru a-si finanta activitatile infractionale.

Raidurile politiei au avut loc in landurile Hessa, Hamburg, Saxonia-Anhalt, Saxonia, Bavaria, Berlin si Schleswig-Holstein. Aproximativ 170 de ofiteri de politie au fost desfasurati la nivel national pentru aceasta operatiune.

Politia a  anuntat ca pagina de internet a organizatiei Last Generation din Germania a fost inchisa la ordinul procuraturii.

Perchezitiile, care au fost insotite de ordine de confiscare a doua conturi bancare si a altor bunuri, ar fi avut ca scop obtinerea de dovezi privind structura grupului si finantarea Last Generation.

Ce este Last Generation?

Grupul german Ultima Generatie (Letzte Generation) a blocat in repetate randuri traficul in Berlin si in alte orase, in cadrul campaniei sale de presiune pentru actiuni mai energice de combatere a incalzirii globale.

Pe langa faptul ca s-au lipit de asfalt in intersectii si autostrazi aglomerate, membrii grupului au vizat diverse opere de arta si expozitii.

Tacticile grupului au fost puternic criticate, iar cancelarul Olaf Scholz a declarat luni ca i se pare „complet nebunesc sa te lipesti cumva de un tablou sau pe strada”.

Miercuri, Last Generation a postat pe Twitter un link din presa germana cu privire la raiduri, cu hashtag-ul #volligbekloppt (complet nebunesc), facand referire la comentariul lui Scholz.

Desi grupul recunoaste ca protestele sale sunt provocatoare, acesta spune ca doar prin provocarea frictiunilor poate incuraja dezbaterea despre schimbarile climatice in cadrul societatii.

Urmareste-ne si pe:
Victor Mihalache

Share
Published by
Victor Mihalache

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago