politica

PNL se intareste cu traseisti inainte de motiune. O deputata PSD – Pro Romania anunta ca trece la liberali

Deputatul Emilia Meirosu, aleasa pe listele PSD in 2016, a anuntat miercuri ca s-a inscris in PNL. Ea facea parte pana astazi din Pro Romania. 

„Am intrat in politica cu intentia de a imbunatati viata comunitatii si am considerat mereu ca ceea ce trebuie sa urmarim ca politicieni este interesul public. Am plecat din PSD cand partidul a derapat de la valorile democratiei si, tot la fel, am plecat din Pro Romania atunci cand ambitiile unui lider puneau in pericol stabilitatea Romaniei. Mi-am asumat toate criticile si toate atacurile, incercand sa urmaresc interesul cetatenilor. Apoi am sperat ca partidele de stanga isi vor gasi echilibrul, ca vor intelege perioada dificila prin care trece nu numai Romania, ci lumea intreaga si ca vor lasa pentru moment deoparte jocurile de culise si manevrele politicianiste, tertipurile riscante ce se rasfrang asupra vietii cetatenilor. M-am inselat. PSD ramane, din pacate, un partid nefrecventabil”, a declarat Emilia Meirosu, potrivit unui comunicat de presa transmis miercuri.

Parlamentarul a mai precizat ca „nu a existat nicio miscare reala si credibila de reforma a PSD” si ca ultimele luni i-au demonstrat ca „social-democratii sunt personajele unei aventuri iresponsabile”.

In mai 2018, Emilia Meirosu a trecut la Pro Romania, in calitate de coordonator al filialei de la Braila. Ea se afla la primul mandat de parlamentar, este profesor de meserie si face parte din Comisia pentru invatamant, stiinta, tineret si sport din Camera Deputatilor.

Presedintele PNL Braila, Alexandru Danaila, a precizat ca Emilia Meirosu s-a inscris in PNL la invitatia sa si ca „nu a cerut niciun fel de functie sau candidatura”, ci a spus ca „doreste sa munceasca alaturi de noi in realizarea unor proiecte benefice pentru comunitate”.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago